Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, va trimite Corpul de control la Teatrul Naţional Bucureşti pentru a stabili circumstanţele în care a avut loc distribuirea neautorizată a unei publicaţii în incinta instituţiei, la un spectacol al actorului Dan Puric.

"În acest moment există, înţeleg, în curs, constituirea unei comisii administrative, se va face o plângere către Poliţie, şi va pleca şi Corpul de control al Ministerului Culturii la Teatrul Naţional", a declarat Romaşcanu, la Digi 24, potrivit Agerpres.ro.

Acesta a subliniat că distribuirea unor materiale de propagandă de orice fel este interzisă în TNB.

"Hai să punem lucrurile acolo unde sunt. Acel spectacol al lui Dan Puric, pe care înţeleg că l-a urmărit inclusiv o parte vizibilă a Uniunii Salvaţi România - a fost acolo doamna Iulia Popovici, fostul secretar de stat din Ministerul Culturii. Domnul Dan Puric a avut un spectacol închiriat, pe o sală închiriată de la Teatru Naţional Bucureşti, nu a fost un spectacol al Teatrului Naţional Bucureşti. Din nefericire, s-a întâmplat un lucru absolut inacceptabil: ca cineva să distribuie materiale de propagandă, de orice tip de propagandă. Este interzis să se întâmple aşa ceva, nu poţi s-o faci.Cu atât mai mult cu cât tipul acela de materiale este unul fundamental împotriva valorilor României de astăzi", a precizat Lucian Romaşcanu.

Sursa foto: Lucian Romașcanu/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri