Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat marţi că sunt în curs de achiziţie lucrările de reabilitare pentru 12 kilometri de reţea de termoficare, termenul de depunere a ofertelor fiind începutul lunii mai.

"Suntem în faza de depunere a ofertelor, termenul de depunere fiind începutul lunii mai. În ceea ce priveşte intervenţiile cumva neglijate în ultimii ani în ceea ce priveşte spaţiul public, ne dorim ca într-un an de acum să realizăm o rută pietonală de-a lungul Dâmboviţei - extinderea trotuarului existent de-a lungul Dâmboviţei între Piaţa Unirii şi Izvor şi, de asemenea, realizarea unui pod în dreptul intrării în zona Lipscani", a menţionat Nicuşor Dan, la cea de-a zecea ediţie a conferinţei "Cities of Tomorrow", organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România), transmite Agerpres.

Potrivit primarului Capitalei, alte investiţii vizează instalarea de panouri electrice deasupra depourilor STB şi a principalelor clădiri publice, având în vedere tranziţia către o economie verde.

"Avem în momentul acesta o situaţie financiară solidă, reuşim să ne îndeplinim obligaţiile. De toate acestea depinde şi modul în care vom reuşi în viitor să realizăm investiţiile publice şi să nu mai fim în situaţia de a avea investiţii începute acum 5-6-10 ani şi încă neterminate. Lansăm emiterea de obligaţiuni, 555 milioane de lei, o subscriere care începe mâine (miercuri, n.r.) şi care se va termina poimâine la amiază", a menţionat Nicuşor Dan.

În opinia sa, ceea ce a lipsit în ultimii ani în Bucureşti "a fost o administraţie publică puternică, pentru că urbanismul este negociere".

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri