15 Aprilie 2022

Vasile Dîncu, ministrul Apărării, explică de ce au fost suspendate toate zborurile cu Mig-21 LanceR



Începând de astăzi, aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate de la activitățile de zbor. Vasile Dîncu, ministrul Apărării, explică decizia de suspendare a acestor avioane.

”Decizia șefului Statului Major al Apărării reprezintă o măsură prudentă, luată în primul rând pentru siguranța personalului aeronautic. Din păcate, vechimea foarte mare a acestor aeronave își spune cuvântul și am fost cu toții martori, în ultimii ani, ai unor incidente cu urmări foarte grave. Am pierdut piloți de elită, au rămas familii îndoliate, de aceea este absolut firesc să fim concentrați pe siguranța exploatării aeronavelor militare”, a declarat Dîncu, într-o postare pe Facebook.

Dîncu precizează că decizia suspendării nu transmite că MiG-urile 21 LanceR sunt nesigure pentru zbor, dar frecvența incidentelor de zbor a crescut. ”Nu ne putem permite să riscăm viața acestor oameni și suntem obligați să căutăm cele mai bune soluții”, a completat acesta.

Potrivit informațiilor furnizate de ministru, o analiză este în desfășurare, în urma căreia se va stabili dacă există soluții de continuare a folosirii MiG-urilor.

În plus, Dîncu a menționat că partenerii României vor ajuta la executarea misiunilor de poliție aeriană extinsă în spațiul aerian al României.

”Precizez că scoaterea definitivă din serviciu sau continuarea exploatării acestui tip de aeronave vor fi decise doar după finalizarea acestei ample analize. Nu pot estima când va fi posibil să luăm această decizie”, a mai precizat acesta.

În prezent, România se pregătește să achiziționeze 32 de aeronave F-16, din Norvegia. Legea de aprobare a achiziției este gata, proiectul este în avizare și va fi trimis în câteva zile către Parlament.



Citeste si