Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) va protesta, joi, timp de patru ore, ca urmare a abuzurilor conducerii societăţii privind concedierea unui număr de peste 222 conducători de vehicule chiar în Săptămâna Mare, pe motiv că aceştia au solicitat public respectarea contractului colectiv de muncă al societății, condiţii de muncă mai bune, bază materială care să asigure siguranţa şi confortul călătorilor.

Protestul va avea loc între orele 13:00 -17:00, la sediul Societăţii de Transport Bucureşti (STB), din B-dul Dinicu Golescu, nr. 1, sector 1.

De asemenea, Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti atrage atenţia asupra neimplicării conducerii societăţii şi autorităţilor locale în rezolvarea problemelor sesizate, scrie Agerpres.ro.

Citește și: Nicușor Dan: Greva STB a cauzat pierderi de 13-14 milioane de lei

"Având în vedere 'genocidul social' generat de conducerea societăţii chiar în Săptămâna Patimilor, din solidaritate cu membrii Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti (STB) şi în sprijinul mişcării sindicale la nivel naţional, şi-au anunţat participarea sindicalişti din cele mai importante oraşe din România: Braşov, Iaşi, Craiova, Ploieşti, Constanţa, Galaţi, Tg. Jiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Baia Mare. Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti (STB) speră ca, prin acest protest, decidenţii să înţeleagă că problemele sesizate la STB SA trebuie rezolvate urgent, abuzurile, ingerinţele în activitatea sindicală, lipsa dialogului social, sunt elemente care se răsfrâng asupra calităţii transportului public local, în defavoarea cetăţenilor", se spune în comunicat.

Retail jobs

Reamintim că pe data de 20 ianuarie 2022, angajații STB au intrat în grevă. Circulația autobuzelor, troleibuzelor și tramvaielor a fost oprită din cauza faptului că salariații STB erau nemulțumiți de condițiile de lucru și de nerespectarea mai mult punct din contractul colectiv de muncă. Greva spontană s-a încheiat după cinci zile, pe 25 ianuarie, iar Nicușor Dan spunea la acea vreme că discuțiile vor continua pentru ca situația angajaților să se îmbunătățească.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri