În cadrul controlului derulat în perioada 2-8 mai 2022 de către administrația locală a Sectorului 1, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Control Activități Comerciale au dispus, în baza Hotărârii Consiliulului Local Sector 1 nr. 421/2017, suspendarea activității comerciale la șase unități de alimentație publică care funcționau fără a deține autorizație de funcționare, încălcând astfel prevederile legale.

În concret, este vorba despre șase unități de alimentație sancționate anterior (luna aprilie) pentru desfășurarea activității fără deținerea autorizației de funcționare, dar care au formulat plângeri împotriva proceselor verbale de constatare și sancționare a contravențiilor (Tuya, Funky Lounge, Il Locale, Taverna Racilor, Hero și It Cucina).

În cazul acestora, s-a aplicat o nouă sancțiune cu amendă și s-a dispus măsura suspendării activității comerciale (6 sancțiuni în cuantum de 7.000 lei).

Totodată, în cazul a trei societăți, care nu au contestat procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate anterior, s-a aplicat a doua amendă pentru funcționare în perioada suspendării activității și s-a dispus confiscarea veniturilor realizate ilicit de la data sancționării până la momentul controlului. Acestea sunt: Taverna Racilor, Nuba și Impresso.

“Vorbim despre societăți comerciale care funcționează ilegal în Parcul Herăstrău, cu patroni conectați bine la mediul politic și care nu sunt deranjate de instituțiile statului, deși comit ilegalități. Așa a fost mereu aici, încă de când primăriile au vândut sau au închiriat pe bani puțini și multe relații spațiile comerciale din jurul lacului, o mare afacere imobiliară care a avut un singur păgubit: Statul Român. A urmat apoi marea evaziune fiscală și bătaia de joc la adresa clienților. Lucrurile acestea trebuie să înceteze. Așteptăm și controlul ANPC în zona respectivă și sunt foarte curioasă dacă vor găsi ceva în neregulă”, a declarat primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

În plus, tot în urma constatărilor din timpul acestui control polițiștii locali de la Sectorul 1 au mai aplicat 11 sancțiuni cu amendă în cuantum de 51.000 lei, după cum urmează:

  • 9 sancțiuni contravenționale în cuantum de 45.000 lei pentru amplasarea teraselor pe domeniul public (teren ALPAB), fără deținerea autorizațiilor/avizelor necesare (Isoletta, Quatro Stagione, La Brasserie, Pescăruș, Taverna Racilor, It Cucina, Ancora, Casa di David), potrivit prevederilor Hotărârea Consiliului Local Sector 1 nr. 182/2013;
  • 1 sancțiune contravențională în valoare de 1.000 lei pentru amplasarea terasei pe domeniul privat, fără deținerea autorizațiilor/avizelor necesare ( Ristorante Il Calcio), potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului. nr. 99/2000;
  • 1 sancțiune contravențională pentru fumat în spații închise (Isoletta).

Sursa foto: Primăria Sectorului 1/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri