5 Iunie 2022

Importurile de gaze ale României au fost de patru ori mai scumpe, în luna ianuarie



Importurile de gaze ale României au crescut în prima lună a acestui an cu 50% faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi au fost la un preţ de patru ori mai mare, arată rapoartele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Astfel, dacă în ianuarie 2021 importurile erau de 2,7 milioane de MWh, în ianuarie 2022 acestea se ridicau la 4 milioane de MWh, notează Agerpres.ro.

Preţul de import a fost 305 lei pe MWh, de peste patru ori mai mare faţă de 68 de lei pe MWh, cât a fost în ianuarie 2021.

În acelaşi timp, producţia internă a scăzut de la 8,7 milioane de MWh, la 8,1 MWh.

Importurile au reprezentat, astfel, 30% din consumul total al ţării în ianuarie 2022. Principalii importatori au fost MET Austria Energy Trade (27,1% din total) şi WIEE România (20,6%).

Consumul final de gaze s-a redus cu 11%, de la 17,8 milioane de MWh, la 17 milioane de MWh.



Citeste si