Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în toată ţara, până sâmbătă dimineaţa.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 17 iunie, ora 11:00 - 18 iunie, ora 10:00, manifestările de instabilitate atmosferică se vor extinde treptat, astfel că se vor semnala în cea mai mare parte a ţării şi se vor intensifica, îndeosebi după-amiaza şi seara. Vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 25 - 40 litri/mp, scrie Agerpres.

Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creştere şi în Bucureşti, începând de vineri după-amiaza, când vor fi perioade cu averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil vijelii şi grindină, conform prognozei speciale emise de ANM pentru Capitală, în intervalul 17 iunie, ora 3:00 - 18 iunie, ora 10:00.Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade, iar temperatura aerului pe parcursul nopţilor va fi de 14-17 grade Celsius.

De altfel, opt judeţe din vestul şi nord-vestul ţării se află până vineri, la ora 11:00, sub o atenţionare Cod galben de averse şi vijelii.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri