Autoritățile din Roma pregătesc noi reglementări pentru cei care conduc trotinete electrice, după mai multe incidente înregistrate.

Piața de închiriere a trotinetelor electrice a crescut semnificativ în ultimii ani, în capitala Italiei fiind disponibile 14,500 de trotinetele electrice, oferite de 7 companii. Noile reglementări vizează, printre altele, utilizatorii trotinetelor electrice care merg pe trotuare sau situațiile în care acestea sunt folosite pentru a transporta mai multe persoane.

În ultimii doi ani, 17 persoane au decedat în Italia în urma unor accidente în care au fost implicate trotinete electrice, scrie The Guardian.

Șeful Codacons(ANPC-ul italian) a descris Roma ca fiind ”un Vest Sălbatic cu trotinete electrice care circulă pe unde nu ar trebui, depășesc limitele de viteză și pe care merg în același timp două persoane”.

Poliția din Roma a anunțat că înregistrează o medie de 15 incidente pe lună în care sunt implicate trotinete electrice. Noile restricții, odată intrate în vigoare, vor face ca trotinetele electrice să poată fi folosite doar de către adulți pe baza unui act de identitate și, de asemenea, vor limita numărul de operatori la 3.

Vor fi restricții legate și de locul unde acestea vor putea fi parcate, dar și de viteză, care va fi redusă la 20 de km/h pe străzi și 6 km/h în zonele pietonale.

Regulile ar urma să fie implementate începând cu ianuarie 2023.

Sursa foto: Smolll / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri