Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, îşi propune pentru anul viitor o reducere a pierderilor din reţeaua de termoficare sub pragul de 30%, după ce în anii 2020 şi 2021 nivelul pierderilor a atins 37%.

Într-o postare pe Facebook, edilul general arată că în acest an pierderile din reţeaua de termie ar urma să fie de 34%, ca urmare a investiţiilor făcute.

"Investiţiile din acest an, care vor aduce 30-35 de kilometri de conductă nouă în reţeaua primară plus reparaţiile punctuale făcute de Termoenergetica, vor duce la inversarea trendului. Conform unor date preliminarii, în anul 2022, pierderile din reţeaua de distribuţie vor fi de 34%, iar în următorii doi ani, tot ca urmare a investiţiilor, vom reveni la pierderi sub pragul de 30%. Acest lucru va însemna pentru bucureşteni mai puţine avarii şi, implicit, o furnizare mai bună a agentului termic", precizează Nicuşor Dan.

El menţionează că, în 2021, Primăria a reuşit să stabilizeze pierderile prin schimbarea a 20 de kilometri din reţeaua primară de termoficare, o stabilizare "insuficientă pentru a fi simţită la robinet sau în calorifere" de către bucureşteni, dar "esenţială în ceea ce priveşte trendul dezastruos" în care se afla sistemul.

Retail jobs

Nicuşor Dan ataşează un grafic, conform căruia, între 2010-2014, pierderile din reţea au avut valori cuprinse între 23%-26%. Ulterior au crescut în mod constant, ajungând în anul 2019 la 32%, iar în 2020 şi 2021 la 37%. Potrivit edilului general, graficul ilustrează "subfinanţarea" sistemului de termoficare din Capitală şi "indolenţa" primarilor generali Sorin Oprescu şi Gabriela Firea faţă de problema termiei.

"În 2010, pierderile din reţea însumau 25% din totalul de agent termic livrat către bucureşteni, iar după 10 ani, aceste pierderi au crescut vertiginos, la 37%. Pe scurt, am asistat la o degradare cu 50% a eficienţei sistemului de transport a energiei termice. În mandatele lui Sorin Oprescu şi Gabriela Firea, investiţiile în reabilitarea conductelor de termoficare au fost extrem de mici, ceea ce a dus la o deteriorare accelerată a conductelor montate pe vremea lui Ceauşescu. Toată această politică inconştientă a celor doi edili, care au preferat panseluţele, pomenile electorale şi populismele în locul asumării unor proiecte esenţiale pentru buna funcţionare a oraşului, a avut ca rezultat apariţia, în 2019, a marilor probleme în ceea ce priveşte furnizarea agentului termic către bucureşteni", adaugă Nicuşor Dan.

Citeste si:
Orașul Ploiești rămâne fără apă caldă pentru cel puțin o lună
Orașul Ploiești rămâne fără...

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri