Sportivul David Popovici a obţinut, miercuri, a doua sa medalie de aur la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Otopeni, impunându-se în finala probei de 200 m liber cu timpul de 1 min 45 sec 45/100, scrie Agerpres.

„Am onoarea să fiu eu cel căruia i se întâmpla aceste lucruri. Le mulțumesc celor de la liceu, doamnei directoare, ca de obicei. Sunt unii dintre oamenii fără de care nu aș fi putut fi aici”, a declarat David Popovici la scurt timp de la victorie.

Dublul campion mondial de seniori, care se calificase în finală cu al doilea timp, şi-a apărat astfel titlul la 200 m liber cucerit anul trecut la Europenele de juniori de la Roma. Popovici deţine şi recordul probei de 200 m liber la juniori, 1 min 43 sec 21/100, stabilit la 20 iunie 2022 la Campionatele Mondiale de seniori de la Budapesta.

Podiumul probei de 200 m liber a fost completat cu Lorenzo Galossi (Italia), cu 1 min 47 sec 71/100 şi Jacob Whittle (Marea Britanie), cu 1 min 47 sec 85/100.

Tot în această seară, Popovici va concura în finala probei de ştafetă combinată, alături de Ştefan Cozma, Anastasia Bako şi Irina-Ana Preda. Ştafeta combinată de 4x100 m liber a României s-a calificat în ultimul act cu al şaselea timp.

Retail jobs

David Popovici (17 ani) a cucerit prima sa medalie de aur la CE de juniori de la Otopeni, marţi, în proba de ştafetă 4x100 m masculin. România, în formula David Popovici, Vlad Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu, a urcat pe prima treaptă a podiumului, impunându-se în finală cu timpul de 3min18sec93/100.

Campionatele Europene de înot pentru juniori 2022 se desfăşoară la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni în perioada 5-10 iulie. La competiţie participă 494 de sportivi din 42 de ţări. România este reprezentată de 26 de înotători, 14 la masculin şi 12 la feminin.

Anul trecut, la Europenele de juniori de la Roma, Popovici a câştigat aurul la 50 m, 100 m (cu record mondial de juniori) şi 200 m liber, precum şi argintul cu ştafeta de 4x100 m liber. România a ocupat atunci locul cinci în clasamentul pe medalii.

Citeste si:
Grecia interzice înotul în 12 regiuni din țară. Care sunt acestea...
Grecia interzice înotul în 12...

Ștafeta mixtă 4x100 m liber a României, în formula David Popovici, Ștefan Cozma, Anastasia Bako, Irina Preda s-a calificat în această dimineață cu al 6-lea timp (3:36.14), în finala de după-amiază.

David Popovici, decorat de Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a decis să îl decoreze pe sportivul David Popovici cu cea mai înaltă distincţie a statului român, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, ca urmare a performanţelor extraordinare obţinute la Campionatele Mondiale de Nataţie.

"Prin talentul, dăruirea, devotamentul şi profesionalismul său, demonstrate atât în bazinul de înot, cât şi în afara sa, David Popovici a promovat numele ţării noastre în întreaga lume. David Popovici este un model pentru tânăra generaţie şi un veritabil ambasador al sportului, iar energia depusă în slujba afirmării înotului pe plan internaţional reprezintă un câştig uriaş pentru România", a anunțat Administrația Prezidenţială, în luna iunie.

Citeste si:
Cine este Bogdan Popovici, patronul de presa care merge la...
Cine este Bogdan Popovici,...

Sursa foto: Facebook/ COSR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri