Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câştigat turneul WTA 250 de la Palermo, dotat cu premii totale de 203.024 euro, după ce a învins-o pe italianca Lucia Bronzetti, cu 6-2, 6-2.

Românca şi-a trecut în palmares al cincilea său titlu WTA din carieră, după cele de la Taşkent (2012), Seul (2015), Florianopolis (2016) şi Bucureşti (2017). Begu a mai jucat finale la Budapesta, Marbella (ambele în 2011), Moscova (2014) şi Cleveland (2021), conform Agerpres.ro.

Begu (31 ani, 45 WTA), a şasea favorită a turneului, s-a impus clar în finală, după o oră şi 33 de minute în faţa italiencei Bronzetti (23 ani, 78 WTA).

În primul set, Begu a reuşit patru ghemuri la rând la scorul de 1-1, câştigând cu 6-2, iar în actul secund a început cu 3-0 şi s-a impus tot cu 6-2, încheind cu un as.

Begu a fost recompensată cu un cec de 26.770 de euro şi 280 de puncte WTA, iar Bronzetti a primit 15.922 de euro şi 180 de puncte WTA.

La ediţia de anul trecut de la Palermo, românca Elena-Gabriela Ruse a fost învinsă în finală de americanca Danielle Collins, cu 6-4, 6-2. Irina Spârlea era singura jucătoare română care câştigase titlul la Palermo la simplu, în 1994 şi 1995.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri