Canotorii români au realizat o performanță istorică la Campionatul European de Canotaj de la Munchen. Sportivii au câștigat cinci medalii de aur și trei de bronz.

Prima medalie de aur pentru țara noastră a fost obținută în proba de dublu rame feminin (W2-) de echipajul format din Denisa Tîlvescu și Ioana Vrînceanu, fetele reușind să se impună în fața echipajelor din Marea Britanie și Olanda. Timpul cu care au terminat cursa a fost de 07:34.41. Reușita are o și mai mare înseamnătate pentru Denisa Tîlvescu, întrucât azi este și ziua ei de naștere.

A doua medalie de aur a fost obținută în proba de dublu rame masculin (M2-), prin echipajul format Marius Cozmiuc și Sergiu Bejan. Sportivii noștri s-au impus în fața celor din Marea Britanie și Spania, încheind cursa cu un timp de 06:44.28.

Tot aur a câștigat România și în proba de dublu vâsle feminin (W2x). Campioanele Olimpice Simona Radiș și Ancuța Bodnar au dominat încă de la început cursa din Finala de astăzi și, cu un timp de 07:14.85, au ieșit învingătoare în fața echipajelor din Olanda și Italia.

A patra medalie de AUR a fost câștigată de Ionela Cozmiuc, în proba de simplu vâsle feminin categorie ușoară (LW1x).

A cincea medalie de AUR a fost obținută de Romania și în proba regină a canotajului: cea de 8+1 feminin. Echipajul de 8+1 feminin (W8+), compus din Magdalena Rusu, Iuliana Buhuș, Ancuța Bodnar, Denisa Tîlvescu, Mădălina Bereș, Amalia Bereș, Ioana Vrînceanu, Simona Radiș și Adrian Munteanu (cârmaci) a câștigat medalia de aur cu timpul de 06:26:38, reușind să se impună în fața echipajelor din Marea Britanie și Olanda.
.

Sursa foto: Balint Czucz Photography/ Federația Română de Canotaj

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri