Compania aeriană Wizz Air oferă zboruri cu tarife speciale pentru clienţii Blue Air afectaţi de decizia operatorului de a suspenda toate cursele programate de pe aeroporturile din România până luni, 12 septembrie.

Potrivit unui comunicat al Wizz Air, remis Agerpres, pasagerii afectaţi pot rezerva bilete pe zboruri Wizz Air cu tarife începând de la 49,99 euro folosind codul rezervării Blue Air.

Blue Air Aviation a anunţat că suspendă până luni, 12 septembrie, toate cursele programate a pleca de pe aeroporturile din România, din cauza popririi tuturor conturilor companiei de către Ministerul Mediului, care pune compania în imposibilitatea achitării costurilor curente, necesare pentru operarea zborurilor zilnice.

Peste 3.000 de pasageri au fost afectaţi de această decizie a companiei aeriene.

Românii blocaţi pe aeroporturile din străinătate în urma suspendării zborurilor de către compania aeriană Blue Air pot solicita ajutor la secţiile consulare ale ambasadelor României sau prin apelare la numărul de telefon 0040751084537, gestionat de MAE, urmând să fie aduşi în ţară cu aeronave ale Tarom, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru.

În data de 14 iulie, ANPC a amendat Blue Air cu suma de două milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 - 30 aprilie 2022, şi a obligat compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate.

Sursa foto: wizzair.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri