Metrorex va introduce alte 7 trenuri în reţeaua de metrou începând de luni, 3 octombrie, acestea urmând să fie utilizate în special în intervalele cu vârf de trafic.

"Metrorex anunţă că, începâ˜nd de luni, 3 octombrie a.c., odatムcu începerea anului universitar, vor fi introduse în circulaţie în reţeaua de metrou încム7 trenuri. Acestea vor fi folosite, în special, în intervalele cu vâ˜rf de trafic: 7:00 - 9:00 şi 17:00 - 19:00, suplimentar faţムde trenurile aflate în program", informează compania, citată de Agerpres.

Măƒsura vine ca urmare a demersurilor făƒcute de căƒtre Metrorex împreunムcu Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, prin efectuarea de plăţi căƒtre prestatorul de servicii de mentenanţムşi salubrizare, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de transport în comun cu metroul, subliniază sursa citată.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri