Guvernul a aprobat construirea în Constanţa a stadionului "Gheorghe Hagi", de 18.000 de locuri, preţul fiind de 480.490.000 lei.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, obiectivul va include şi un teren de antrenament pentru fotbal şi atletism (pistă cu 6 culoare), cu tribună de circa 1.000 de locuri. De asemenea, va beneficia de amenajări exterioare (promenadă, alei, drumuri şi platforme), reţele de utilităţi, împrejmuire şi zone de parcare pentru jucători şi oficiali.

În plus faţă de funcţiunile de bază, cu destinaţie sportivă, clădirea stadionului va integra şi o serie de funcţiuni complementare, precum săli de antrenament, centru de conferinţe, spaţiu expoziţional, spaţii administrative, comerciale şi de alimentaţie publică, precizează sursa citată.

Principalele zone funcţionale şi cerinţe vor fi stabilite în conformitate cu reglementările UEFA pentru asigurarea cerinţelor de clasificare UEFA 4 (nivel maxim). Astfel, terenul de joc va avea 105 m lungime şi 68 m lăţime, iar suprafaţa de joc va fi din gazon natural, în sistem hibrid (ţesut sau rulou), dotat cu instalaţie de udare, drenaj şi sistem de degivrare/încălzire, se mai arată în comunicat.

Construcţia stadionului va fi finanţată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, durata de proiectare şi execuţie a lucrărilor fiind estimată la 28 de luni.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri