Nicuşor Dan, primarul general al Capitalei, a anunţat că podul de la Doamna Ghica ar putea fi dat în folosinţă în vara anului 2023, susținând că va fi o soluție pentru "o mică problemă de trafic locală", relatează Agerpres.

"Pasajul de la Doamna Ghica are trei bucăţi mari: două laterale şi cea din mijloc, peste bulevard. Suntem la două-trei săptămâni de finalizarea uneia din bucăţile laterale, în ceea ce priveşte structura metalică, tablierul. Urmează, şi aici o să fie afectat, din păcate, traficul (...) finalizarea montării tablierului la începutul lunii martie 2023, după care încă 4-5 luni până când podul să devină funcţional", a declarat Nicuşor Dan, pe Facebook, într-un dialog video cu bucureștenii.

El a arătat, însă, că pasajul de la Doamna Ghica nu rezolvă decât o problemă minoră de trafic.

"E exact tipul de investiţie care a fost făcută 20 de ani de administraţiile anterioare, în sensul «hai să mai punem un pod aici, hai să mai punem un semafor acolo», când acest pod fără inelul median nu are nicio valoare. El rezolvă o mică problemă de trafic locală şi atât. Continui să susţin că pentru a rezolva problemele mari ale Bucureştiului trebuie să avem soluţii mari, integrate", a mai afirmat primarul Nicuşor Dan.

Sursa foto: Primăria Municipiului București / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri