Peste trei milioane de tineri italieni cu vârste cuprinse între 15 şi 34 de ani nu muncesc şi nici nu studiază, reprezentând categoria aşa-numiţilor ''nini'', iar Italia este astfel ţara europeană cu cei mai mulţi tineri din această categorie, relevă un raport prezentat de ONG-ul ActionAid şi de cel mai mare sindicat italian, relatează agenţia EFE, preluat de Agerpres.

Pe ansamblul Italiei, unu din patru tineri (25,1%) intră în categoria ''nini'', cu o pondere mai semnificativă în rândul femeilor şi fetelor, ce reprezintă 56% dintre persoanele tinere care nu au nicio activitate.

Diferenţele în nivelul de inactivitate ies în evidenţă mai ales între nordul şi sudul Italiei - în sud, unde se află regiunile mai puţin dezvoltate ale ţării, procentul de ''nini'' în rândul tinerilor este de 39%, faţă de 18% în nord-est.

Deşi raportul a fost elaborat pe baza datelor din anul 2020, când impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei a fost major, inclusiv în zonele Italiei cele mai dinamice economic, rata inactivităţii în rândul tinerilor depăşeşte cu 15% media europeană.

Mai mult, doi din trei tineri italieni care nu studiază şi nici nu muncesc nici măcar nu îşi caută un loc de muncă, observă autorii raportului. Iar dintre şomerii cu vârste sub 35 de ani care îşi caută loc de muncă, un procent de 36,3% nu au reuşit în ultimele 12 luni să se angajeze.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri