Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că au fost recepţionaţi senzorii pentru noul sistem de monitorizare a calităţii aerului, urmând ca aceştia să fie instalaţi în cursul lunii ianuarie, după finalizarea etapei de calibrare.

"Am recepţionat cei 44 de senzori care vor compune noul sistem de monitorizare a calităţii aerului deţinut de Primăria Capitalei, complementar celui administrat de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor. În perioada următoare, vom demara procedura de calibrare a acestora cu ajutorul autolaboratorului pe care Municipalitatea îl deţine şi care va fi amplasat într-o zona adecvată acestui demers. Sistemul, gestionat de Direcţia de Mediu, are rolul de a monitoriza continuu evoluţia concentraţiilor de particule în suspensie PM2,5, PM10 şi dioxid de azot (NO2). Ulterior, acest sistem va contribui la dezvoltarea politicilor locale de reducere a concentraţiei de poluanţi în aer", a scris Nicuşor Dan, sâmbătă, pe Facebook.

Senzorii vor fi instalaţi în cursul lunii ianuarie, după finalizarea etapei de calibrare, în diferite zone din Capitală, precizează edilul, amintind că senzorii au fost oferiţi Municipiului Bucureşti cu titlu gratuit de către Fundaţia Vital Strategies, ca urmare a aderării oraşului nostru la Reţeaua Oraşe Sănătoase, în cadrul unui proiect susţinut de Bloomberg Philantropies, în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

"Vital Strategies va suporta contravaloarea serviciilor de mentenanţă timp de 2 ani, urmând ca responsabilitatea acoperirii acestor costuri să fie preluată de Municipalitate. După finalizarea etapelor de calibrare şi instalare a senzorilor, datele obţinute prin această monitorizare vor fi publice şi se vor regăsi pe pagina web a instituţiei: www.pmb.ro", a mai transmis Nicuşor Dan.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri