29 Noiembrie 2022

Bancomat aruncat în aer la Pavilionul Expozițional din Mamaia



Bancomatul de la Pavilionul Expoziţional Constanța a fost aruncat în aer, în noaptea de luni spre marţi, la nici o lună după un alt astfel de incident la un ATM din localitatea Castelu, relatează Agerpres. De această dată, Poliția a prins două persoane la scurt timp după producerea exploziei, cei doi hoți încercând să scape cu o sumă de bani din bancomat.

Un bancomat aflat pe peretele exterior al clădirii Pavilionul Expoziţional Constanța a fost aruncat în aer. Poliția a informat că au fost reținuți un bărbat, de 48 de ani, respectiv o femeie, de 55 de ani. Cei doi sunt bănuiți și de comiterea atacului asupra bancomatului din localitatea Castelu și a unei tentative, prin același mod de operare, comise în Mamaia.

Incidentul din localitatea Castelu s-a petrecut în noaptea de 17 spre 18 noiembrie/ În acel bancomat erau peste 100.000 de lei, potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa. În prezent, cei doi suspecți se află la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, în vederea audierii, cercetările fiind continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța



Citeste si