Poliţia oraşului New York a arestat o femeie care a pătruns prin efracţie luni dimineaţă în apartamentul lui Robert De Niro din cartierul Upper East Side şi a încercat să fure cadouri de sub bradul de Crăciun, potrivit poliţiei şi relatărilor din presă, informează Reuters, conform Agerpres.

Ofiţerii de poliţie au văzut cum femeia a pătruns în subsolul clădirii de pe strada East 65th aproximativ la ora locală 2:45 şi au găsit urme de intrare forţată, potrivit lui Arthur Tsui, purtător de cuvânt al Departamentului de Poliţie din New York. Femeia în vârstă de 30 de ani era cunoscută de poliţie în urma unei serii de arestări precedente pentru jaf, iar ofiţerii au surprins-o în flagrant în apartament în timp ce încerca să fure mai multe obiecte, a spus Tsui.

ABC News a relatat că femeia introducea într-o pungă cadouri luate de sub un brad de Crăciun şi că De Niro, în vârstă de 79 de ani, care era acasă în momentul respectiv, a coborât când a auzit zgomote. Femeia se află în custodia poliţiei unde aşteaptă ca acuzaţiile împotriva ei să fie formulate, a spus Tsui. Un purtător de cuvânt al procuraturii din Manhattan a spus că femeia va fi probabil înfăţişată instanţei în a doua parte a zilei de luni sau marţi dimineaţă şi că nu este clar dacă este reprezentată de un avocat.

Stan Rosenfield, un purtător de cuvânt al lui De Niro, a spus că singurul comentariu pe care actorul îl face în legătură cu incidentul este că jaful a avut loc la o locuinţă închiriată temporar de actorul recompensat cu Oscar şi cunoscut pentru rolurile din 'Raging Bull' şi 'Taxi Driver'. Lista celebrităților ale căror vile de lux au fost călcate de hoți este lungă, printre numele grele care au avut de-a face cu răufăcători în propriile locuințe se numără Rihanna, Kate Moss, David și Victoria Beckham, dar și Orlando Bloom sau Mariah Carey.

Sursa foto: Lev Radin / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri