Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Municipiul București (CPCMB) a desfășurat, în perioada 28-29 decembrie 2022, o serie de acțiuni de control la Compania Municipală Termoenergetica București SA, pentru a verifica motivele nerezolvării celor 31 de reclamații ale unei asociații de proprietari din sectorul 3 al Capitalei, deși în baza de date a companiei figurau ca fiind rezolvate, precum și pentru faptul că aceasta nu furnizează agentul termic la temperatura din contract, respectiv 55 - 60 grade C.

Acțiunile au fost efectuate ca urmare a unor sesizări primite de către CPCMB de la consumatori.

Ca urmare a neregulilor constatate, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu suma de 10.000 lei și a fost dispusă măsură de restituire a contravalorii serviciului neprestat, recalcularea acestui cuantum urmând a se face conform clauzelor contractuale.

În ceea ce privește sesizările depuse de consumatori, în momentul de față, situația constatată de comisari în teren este următoarea:

  • în cazul uneia dintre ele operatorul economic a făcut dovada acordării diminuărilor conform contractului, acestea evidențiindu-se în factura din luna decembrie.
  • în cazul alteia, avaria semnalată în zona Tineretului, nominalizată de cetățeni, a fost remediată, temperaturile apei calde livrate fiind în parametrii, dar temperatura agentului termic furnizat de CET Progresul deși a fost livrată în parametrii, a ajuns în punctul termic la sub jumătate din valoare, situație în care temperatura la care agentul termic ajunge la consumator nu poate fi asigurată conform contractului.

Reprezentanții Termoenergetica declară că zona vizată, Tineretului, este alimentată fie de CET Sud, fie de CET Progresul, ale căror arii de acțiune fiind întinse, nu există posibilitatea asigurării parametrilor corespunzători.

Din cele 6 CET -uri din București, în prezent sunt funcționale doar patru.

În acest moment, la sesizarea asociației de proprietari din sectorul 3, reprezentanții Termoenergetica SA au început acțiuni de remediere a disfuncționalităților.

Sursa foto: ANPC

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri