Camionul care a rămas blocat, joi, în Pasajul Unirii, are caroseria modificată, iar şoferul acestuia a fost amendat pentru nerespectarea legislaţiei rutiere, a transmis Primăria Sectorului 4, într-un comunicat citat de Agerpres.

"În pofida echipajului de Poliţie locală prezent la faţa locului, a sistemelor de presemnalizare activate, a indicatoarelor şi a marcajelor rutiere, în cursul zilei de joi, încă un şofer nu a respectat regulile de circulaţie şi a intrat în Pasajul Unirii, conducând un vehicul cu o înălţime mai mare decât cea maxim admisă. Potrivit poliţiştilor sosiţi la faţa locului, deşi în talonul vehiculului este trecută înălţimea de 3,39 de metri, în realitate, măsurătorile au arătat una de 3,72 de metri, rezultată ca urmare a modificării caroseriei", se arată în comunicat.

Potrivit administraţiei locale, "toate incidentele care au avut loc până în prezent în interiorul pasajului rutier au avut la bază ignorarea şi nerespectarea regulilor de circulaţie, fapt dovedit prin procesele verbale întocmite de Poliţia Rutieră".

Primăria Sectorului 4 anunţă că, în colaborare cu Poliţia Rutieră şi cu Comisia Tehnică de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, va elabora, până la sfârşitul săptămânii viitoare, măsuri suplimentare de protecţie şi semnalizare la intrările în Pasajul Unirii.

Reprezentanţii autorităţii locale atrag atenţia că, indiferent de câte mijloace de semnalizare şi protecţie vor fi utilizate, ignorarea regulilor de circulaţie şi a sistemelor montate va genera în continuare incidente de această natură, prin urmare fac apel la toţi participanţii la trafic să respecte cu stricteţe Codul rutier.

Sursa foto: Dragos Asaftei / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri