Guvernul României taie din banii de indemnizație de maternitate. Măsura se aplică pentru mamele care desfășoară activități independente, dar și pentru persoanele care nu au venituri. Iată cum a fost recalculată indemnizația de care pot beneficia mamele.

Guvernul a plafonat indemnizațiile pentru mamele care desfășoară activități independente și pentru cele care nu realizează venituri. Astfel, noul mod în care se acordă indemnizația pentru mame se calculează în baza a trei salarii minime brute pe economie, față de 12 salarii cât este în prezent.

Noile prevederi vin au fost adoptate din cauza faptului că autoritățile au observat că există situații în care viitoarele mame care desfășoară activități independente, precum și cele care nu au venituri se asigurau opțional și începeau să plătească sume mai mari timp de șase luni pentru cele două contribuții - cea de asigurări sociale de sănătate la salariul minim și cea pentru concedii medicale la plafonul maxim de 12 salarii minime. Ulterior, mamele aflate în cauză renunțau la contract și la plata contribuției, însă încasau o indemnizație de maternitate enormă pentru cele patru luni. Practic, se ajungea la indemnizații brute lunare și de 26.000 de lei, notează Digi24.

Potrivit noului model de calcul privind indemnizația de maternitate, o mamă asigurată la noua bază maximă de trei salarii minime brute pe țară va primi o indemnizație de maternitate de 7.650 de lei lunar.

Asociațiile de mame atrag atenția că limitarea indemnizației de maternitate descurajează creșterea natalității din România.

Cum se ia concediul de maternitate pentru celelalte categorii de mame

Concediul de maternitate este tipul de concediu de care poate beneficia o femeie însărcinată sau care tocmai a născut, fiind reglementat prin OUG 158/2005. Condiția esențială pentru care o femeie poate beneficia în România de acest tip de concediu este să aibă deja un stagiu de cotizare de minimum șase luni în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul.

Mamele au dreptul la concediu de maternitate care se poate întinde pe o perioadă de 126 de zile, fiind împărțit practic în alte două tipuri de concedii:

  • Concediu prenatal (cunoscut și sub numele de concediu pentru naștere, care durează 63 de zile)
  • Concediu postanat (tip de concediu care revine femeii după naștere și care se mai numește și concediu de lăuzie. Durata acestuia este tot de 63 de zile)

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri