10 Martie 2023

Fațada unui bloc din apropiere de Piața Unirii a ars parțial. Incendiul a pornit de la gunoaiele din zonă



Fațada unui bloc situat pe strada Bărăției din București a ars parțial. Imobilul a fost afectat de un incendiu care a început în apropiere, dar care s-a extins. Din fericire, nu există victime, dar au fost evacuați 12 locatari.

Un nou avertisment vizibil pentru cei care ignoră gunoaiele aflate în spațiile dintre blocuri poate fi acum observat pe strada Bărăției, la mică distanță de Bulevardul Corneliu Coposu. Avertismentul este vizibil deoarece vorbim de o fațadă afectată, pompierii intervenind cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, pe lângă o autspecială SABIF.

Se pare că incendiul a ars mai întâi pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați pe care se afla gunoi menajer. Ulterior, flăcările s-au extins pe bloc până la etajul 1 al acestuia. Nu este clar de la ce a pornit incendiul, dar nimeni nu a necesitat îngrijiri medicale. În prezent, focul nu mai arde și se observă doar fum.



Citeste si