Peste 15.000 de sindicalişti din întreaga ţară sunt aşteptaţi să participe azi la un marş de protest, organizat de trei federaţii sindicale din Educaţie, o acţiune care va începe din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater", în numele celor peste 350.000 de salariaţi din învăţământ ale căror drepturi şi interese le reprezintă, vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11:00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la acest marş de protest. Acţiunea urmăreşte să atragă atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii - personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar", au anunţat federaţiile sindicale.

Revendicările sindicaliştilor din educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

De asemenea, sindicaliştii mai solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Liderii federaţiilor sindicale au subliniat că în prezent se află în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023, dacă problemele lor nu vor fi rezolvate.

Sindicatele din Educaţie au demarat protestele încă din luna aprilie, când au pichetat timp de două zile - 25 şi 26 aprilie - sediul Guvernului.

Traficul rutier va fi restricţionat miercuri,10 mai, în centrul Capitalei, în contextul desfăşurării protestului sindicatelor din Educaţie, fiind afectate mai multe artere importante între Piața Victoriei și Palatul Parlamentului, informează Agerpres.Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţia Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţia Naţională Sindicală "Alma Mater" vor organiza miercuri, începând cu ora 11:00, un marş de protest care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului.

Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa la manifestaţie.

Restricții de circulație pe mai multe artere principale din oraș

În acest context, Brigada Rutieră a Capitalei anunţă că între orele 11:00 - 12:00 are loc adunarea participanţilor în Piaţa Victoriei - alveola centrală; între orele 12:00 - 13:30 - deplasarea participanţilor pe traseul Piaţa Victoriei - Calea Victoriei - Pod Naţiunile Unite - bd. Naţiunile Unite - traversare bd. Libertăţii - punct final alveola parc Izvor; între orele 13:30 - 14:00 se va desfăşura adunarea publică în alveola Parcului Izvor; între orele 14:00 - 14:30 - defluirea totală a participanţilor.

„Pentru buna desfăşurare a evenimentului, începând cu ora 10:00 se va resistematiza traficul în Piaţa Victoriei, asigurându-se 2 benzi pe sens în faţa Guvernului României, pe bd. Aviatorilor circulându-se doar către bd. Lascăr Catargiu şi se va restricţiona traficul gradual pentru staţionarea autocarelor pe Şos. Kiseleff, benzile I, III şi IV, pe segmentul cuprins între Piaţa Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, fără afectarea intersecţiilor”, se arată într-un comunicat transmis de Brigada Rutieră.

Potrivit sursei citate, danda II de circulaţie pe tronsonul de mai sus va fi destinată autovehiculelor de intervenţie. Totodată, pentru defluirea participanţilor din alveola Parc Izvor se va restricţiona banda I de circulaţie pe str. Izvor, str. B.P. Haşdeu, Splaiul Independenţei (între Pod Haşdeu şi bd. Libertăţii) şi bd. Libertăţii (între Splaiul Independenţei şi bd. Naţiunile Unite).

Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri