Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor, potrivit căruia suma asigurată pentru o locuinţă de tip A este de 100.000 de lei, iar pentru o locuinţă de tip B suma este de 50.000 de lei, relatează Agerpres.

Actul normativ are ca obiect de reglementare introducerea posibilităţii încheierii contractului PAD în cadrul aceluiaşi contract cu alte asigurări facultative emise de alţi asigurători în sistem de coasigurare, a clarificării obligativităţii încheierii contractului PAD pentru toate imobilele cu destinaţia de locuinţe, indiferent dacă acestea sunt sau nu utilizate în acest scop, a modificării unor prevederi cu privire la dreptul de despăgubire în cazul construcţiilor la care au fost realizate modificări neautorizate asupra structurii de rezistenţă, precum şi stabilirea cuantumului despăgubirii de la asigurătorii care au eliberat contractul PAD.

În textul legii se menţionează că dezastru natural este forma de manifestare a riscurilor de cutremur de pământ, alunecare de teren şi inundaţii ca fenomene naturale, care generează prejudicii materiale.

Legea mai menţionează că persoanele fizice şi juridice asigură împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, înregistrate cu această destinaţie în evidenţele organelor fiscale, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi pentru care s-a păstrat în fapt destinaţia de locuinţă.

"Pentru contractele anuale, suma asigurată care se acordă în temeiul prezentei legi, denumită în continuare sumă asigurată obligatoriu, este: 100.000 lei pentru fiecare locuinţă de tip A, 50.000 lei pentru fiecare locuinţă de tip B", se mai arată în lege.

Primele anuale cuvenite pentru sumele asigurate sunt de 130 lei pentru suma prevăzută la locuinţele de tip A şi 50 de lei pentru cele de tip B.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri