Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat a declarat că până în prezent au fost constatate 2.150 de deficienţe la staţiile GPL în urma controalelor dispuse după exploziile care au avut loc la Crevedia.

Potrivit acestuia, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în cuantum de 6.545.307 lei.

"Total deficienţe constatate - 2.150. Total măsuri dispuse - 1.519, din care retragerea autorizaţiei sau avizelor la 11, suspendarea activităţii la 60 şi închiderea activităţii la 12. Total sancţiuni contravenţionale - 1.797, în cuantum de 6.545.307 lei", a spus Raed Arafat, potrivit Agerpres.

Premierul Marcel Ciolacu a dispus un control la nivel naţional cu privire la îndeplinirea condiţiilor de autorizare, funcţionare şi exploatare a tuturor instalaţiilor de depozitare şi comercializare a carburanţilor, inclusiv GPL. Acțiunile implică identificarea urgentă a situaţiilor care implică riscuri legate de siguranţa publică.Ministerul Afacerilor Interne va comunica periodic rezultatele acestui control şi va pune la dispoziţia organelor de cercetare penală orice dovezi legate de posibile ilegalităţi, potrivit datelor de la Guvern publicate săptămâna aceasta.

Reamintim că două explozii puternice au avut loc în comun Crevedia, din județul Dâmbovița, la o stație GPL aflată pe DN 1 A. Trei persoane au decedat, iar alte 56 au fost rănite, printre care 10 persoane se află în stare gravă. Trei mii de locuitori din Crevedia, de pe o rază de 800 de metri au fost evacuați ca urmare a exploziei. Autoritățile au activat Mecanismul european de protecție civilă prin care s-a putut realiza transferul persoanelor rănite în străinătate. Primii pacienți care au suferit arsuri grave au fost deja transferați în Belgia și Italia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri