Începând din data de 6 septembrie, ora 7.00, și până la finalizarea lucrărilor, se închide circulația pe breteaua de urcare pe Podul Grant, dinspre Calea Giulești (din direcția Bd. Constructorilor) către Str. Turda, anunță Primăria Sectorului 6.
Nu vor fi afectate benzile de circulație ale căii principale de pe Podul Grant, respectiv benzile de circulație de pe Calea Giulești.
Polițiștii le cer șoferilor să circule cu prudenţă, să păstreze o distanță suficientă pentru a putea frâna în condiții de siguranță, să respecte semnificaţia semnalizării rutiere temporare și semnalele agenților rutieri.
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat încă de luna trecută începerea lucrărilor de consolidare și reabilitare a Podului Grant din Capitală, dar și că vor intra în renovări și alte pasaje și poduri importante din oraș.
„Începem lucrările de consolidare reabilitate a Podului Grant. Ele au fost începute de fost administrație pe un sens, iar noi vom efectua lucrări pe celălalt sens și bretelele care nu au fost făcute. O expertiză din anul 2017 a indicat faptul că podul se afla într-o stare nesatisfăcătoare în zona centrală a lui. Valoarea acestor lucrări este de 65 mil. lei”, a declarat Nicușor Dan la vremea respectivă.
Citeste si:
Potrivit primarului general al Capitalei, Administrația Străzilor a finalizat un contract atribuit la finele anului trecut pentru inspecția a 28 de poduri și pasaje, iar dintre acestea 3 sunt în categoria „satisfăcător”, 3 în categoria „urgență” și toate celelalte, 22 în categoria „nesatisfăcător”.
Sursa foto: Shutterstock
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: