Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul zilei de marți, 9 ianuarie, în opt judeţe din sudul Moldovei, Dobrogea şi jumătatea de est a Munteniei, precum şi o informare de ger, ce vizează întreaga ţară, până joi dimineaţa.

Conform prognozei de specialitate, pe parcursul zilei de marţi, între orele 10:00 - 23:00, în judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 - 70 km/h şi vor fi perioade în care acesta va fi asociat cu ninsori slabe. Pe Litoral, vântul va continua să prezinte unele intensificări şi în noaptea de marţi spre miercuri.

De asemenea, în intervalul 9 ianuarie, ora 10:00 - 11 ianuarie, ora 10:00, va fi în vigoare o informare de vremea rece în toată ţara, geroasă în noaptea de marţi spre miercuri îndeosebi în nord, centru şi est. Minimele termice vor oscila între -21 şi -20 de grade, în estul Transilvaniei, iar în noaptea de miercuri spre joi, mai ales în est şi centru, pe timpul nopţilor temperaturile vor ajunge la -16 grade.

Cum va fi vremea în București

Vremea va continuă să fie geroasă în Bucureşti, pe parcursul următoarelor trei zile, iar valorile termice rămân negative pe timpul nopţilor, relevă prognoza de specialitate publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Astfel, marţi, temperatura maximă va oscila, în Capitală, între -3 şi -2 grade, iar în noaptea de marţi spre miercuri, minima va fi cuprinsă între -7 şi -6 grade. Vor fi înnorări mai ales în prima parte a zilei de marţi, când trecător va ninge slab, apoi cerul va deveni variabil. Vântul va sufla în general moderat (temporar cu rafale de 40 - 45 km/h), amplificând senzaţia de frig.

Totodată, de miercuri dimineaţa şi până joi, la ora 11:00, în Capitală, vremea va fi rece dimineaţa şi noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2 - 3 grade, iar cea minimă între -8 şi -5 grade.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri