Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, declară că datoria către Elcen va fi plătită în perioada următoare, după ce Municipalitatea va încasa aproximativ 500 de milioane de lei din fonduri europene, bani pe care Primăria i-a dat în 2023, dar nu i-a recuperat deocamdată.

Pe de altă parte, edilul general a precizat că datoria de 1 miliard de lei invocată de către Elcen ar fi de fapt mai mică, ajungând la 600-800 de milioane de lei. Totodată, Nicuşor Dan a pus întârzierile de plată ale Municipalităţii pe seama faptului că în acest an PMB a primit de la stat, din impozitele pe salarii ale bucureştenilor, cu 500 de milioane de lei mai puţin decât în primele cinci luni din 2023.

"Nu cred că este (un miliard de lei datoria, n.r.). Tot timpul trebuie să vezi cât e scadentă, cât a trecut de 30 de zile, cât a trecut de 90 de zile... Într-adevăr, din cauza faptului că am primit cam cu 100 de milioane de lei mai puţin în fiecare lună, din impozite şi taxe, Primăria are o restanţă de vreo 200 de milioane de lei către Termoenergetica, iar acele diferenţe de tarif pe toţi cei cinci ani de funcţionare, din cauza momentelor diferite la care se calculează tarifele, probabil că sunt vreo 400 de milioane pe care noi ar trebui să îi mai dăm Termoenergeticii. Deci, suntem în suma asta de 600-800 de milioane. Noi mai avem nişte bani pe care i-am dat pe fonduri europene în 2023 şi pe care încă nu i-am recuperat - încă 400-500 de milioane. În momentul în care o să vină banii aceştia, ne vom regla. Suntem mai bine decât în alţi ani", a spus edilul, preluat de Agerpres.ro.

Nicușor Dan promite că plata se va face mai repede anul acesta

Nicuşor Dan a precizat că astfel de întârzieri de plată au existat şi în anii anteriori, dar că datoriile au fost recuperate în cursul lunilor de vară, când facturile sunt mai mici.

"Spre deosebire de ultimele luni - noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie - când noi nu numai că ne plăteam factura, ba chiar plăteam în avans, acum, din cauza faptului că nu ne-am recuperat banii din fonduri europene şi am luat mai puţini bani din impozitele pe salarii, am întârziat. Dar în anii 2021, 2022, 2023, când stăteam mult mai prost cu banii, s-a întâmplat la fel. Adică, în lunile de iarnă, când facturile sunt 200 de milioane, noi reuşeam să plătim 80-90 de milioane, iar după aceea, în lunile de vară, când facturile sunt 20 de milioane, noi plăteam tot 100 de milioane şi compensam. Acum, compensarea o să se facă mult mai repede", a explicat edilul general.

Discuții cu Ciolacu

În ce priveşte criticile aduse de premierul Marcel Ciolacu referitoare la faptul că nu a avut întâlniri cu el sau cu primarii de sector, edilul general a replicat că este deschis la dialog privind investiţiile din Capitală. Pe de altă parte, a spus că în perioada în care l-a căutat pe Marcel Ciolacu pentru a discuta despre "explozia" preţului gazelor, acesta nu a fost disponibil.

"Eu l-am căutat mult pe domnul Ciolacu în anul 2022. Nu era încă prim-ministru, dar era vorba de explozia preţului gazelor, când noi nu aveam bani în buget. Mă întâlneam cu domnul Câciu; spunea că e o decizie politică. Nu reuşeam să mă întâlnesc cu domnul Ciolacu. Acum, după ce trec alegerile, vom discuta foarte serios de Bucureşti şi de banii pentru Bucureşti, despre investiţiile care sunt de făcut. Eu sunt deschis la dialog. În momentul în care eu l-am căutat, nu l-am găsit, dar asta nu înseamnă că nu vreau să discut", a mai spus edilul general.

Despre posibilitatea participării la o dezbatere electorală, Nicuşor Dan a arătat că va lua decizia după ce va primi rezultatele unui sondaj de opinie.

"Mai aştept să iasă un sondaj şi în funcţie de el...", a precizat acesta.

Elcen a precizat că Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), respectiv Termoenergetica, continuă să nu plătească datoriile curente, motiv pentru care datoria către Elcen a ajuns în prezent la peste un miliard de lei, situaţie care pune în pericol furnizarea agentului termic, crescând riscul major de compromitere a întregului sistem de termoficare din Bucureşti.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe
9news.ro Promo

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri