În ultimele 24 de ore s-au înregistrat efecte în 19 localități din 8 județe (AG, BC, BZ, GL, HD, NT, VL și VN), unde s-a intervenit pentru salvarea a peste 40 persoane (județul Galați), pentru evacuarea apei din 14 case, 25 curți, 5 beciuri, 11 subsoluri de bloc, 5 străzi, 2 instituții publice, 2 operatori economici. Totodată, echipajele au acționat și pentru degajarea a 29 de copaci doborâți de vânt și 1 stâlp căzut pe carosabil. În urma acestor evenimente, 8 autoturisme au fost avariate.
UPDATE 12:25: Având în vedere situația gravă produsă de ploile și inundațiile consecutive care au apărut în nordul județului Galați și în județul Vaslui, la nivelul Ministerului Sănătății s-a organizat o celulă de criză condusă de ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila împreună cu secretarii de stat Adriana Pistol și Alexandru Rogobete, pentru asigurarea asistenței medicale pentru populația din zonele afectate. La Spitalul Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Galați sunt disponibile paturi în secția de ATI și dacă vor exista alte solicitări se va asigura transportul pacienților și la alte unități sanitare. O ambulanță aflată în misiune a fost surprinsă de ape, iar echipajul este în siguranță.
UPDATE 11:00: Până la acest moment, din nefericire, în județul Galați au fost raportate 4 persoane decedate (1 – Pechea, 1-Drăgușeni, 1 – Costache Negri, 1 – Corod).
Totodată, pe lângă forțele de intervenție implicate în gestionarea situațiilor de urgență de la sol, un elicopter Black Hawk al IGAv a fost direcționat spre județul Galați, acesta urmând să efectueze atât misiuni de survol, cât și misiuni de căutare-salvare.
De asemenea, secretarul de stat, șef al departamentului pentru Situații de Urgență, dr. Raed Arafat urmează să ajungă zonele afectate.
Reamintim ca în acest contex au fost luate măsuri privind activarea grupei operative la nivelul a 9 județe (BC, BT, BZ, GL, IS, NT, SV, VN și VS) dar și emiterea a 6 mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 județe (AG, BC, GL, NT și VS) și a 4 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 4 județe (BC, GL, NT și VS);
Misiunile sunt în dinamică, urmând să revenim, periodic, cu informații legate de situația din zonă.
Efecte semnificative au fost înregistrate în județul Galați. În urma cantităților mari de precipitații căzute, în localitățile Pechea și Grivița s-a produs o viitură și s-a intervenit pentru salvarea și evacuarea a peste 40 persoane din locuințe, surprinse de volumul mare de apă. Din nefericire, în urma acțiunilor de căutare, două persoane au fost găsite decedate, în localitățile Pechea și Drăgușeni.
Circulația rutieră a fost temporar blocată din cauza aluviunilor și a copacilor căzuți pe carosabil pe un drum național (DN 7/VL) și pe un drum județean (DJ 203C/BZ) și este blocată pe un drum județean (DJ 159/NT) din cauza aluviunilor de pe carosabil.
Pentru gestionarea acestor efecte produse din cauza precipitațiilor abundente, la nivel national sunt pregătiți să intervină pompieri, polițiști, jandarmi, dar și autoritățile publice din zonele afectate.

În continuare se intervine în localități din județul Galați cu bărcile pneumatice pentru evacuarea mai multor persoane surprinse ca urmare a inundațiilor produse.

Măsurile întreprinse pentru gestionarea situației
Pentru gestionarea situațiilor înregistrate, la nivel central au fost întreprinse următoarele măsuri:
- monitorizarea și coordonarea situației din teren prin structura de specialitate a Departamentului pentru Situații de Urgență, care este în permanentă legătură cu celelalte instituții reprezentate în Comitetul Național pentru Situații de Urgență.
- realizarea manevrei de forțe și mijloace la nivelul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență prin suplimentarea în județul Galați cu 5 bărci din județele Brăila, Buzău, Tulcea și Vrancea pentru căutarea și salvarea persoanelor surprinse de viitură.
Totodată, în urmă cu scurt timp, tot pentru județul Galați, a fost suplimentat dispozitivul cu alte 4 bărci din județele Vaslui, Ialomița, Bacău și Buzău.

De asemenea, la nivel teritorial au fost întreprinse următoarele măsuri:
- transmiterea prognozelor, avertizărilor, înștiințărilor și informărilor, privind producerea fenomenelor meteorologice/hidrometeorologice periculoase către autoritățile competente, în vederea dispunerii măsurilor specifice care se impun;
- menținerea în stare de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace și echipamente pentru asigurarea acțiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forțe și mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp;
- instituirea permanenței la nivelul autorităților locale din zonele aflate sub avertizare de fenomene hidrometeorologice periculoase;
- activarea grupei operative la nivelul a 9 județe (BC, BT, BZ, GL, IS, NT, SV, VN și VS;
- emiterea a 6 mesaje de informare a populației prin sistemul RO-ALERT în contextul avertizărilor hidrometeorologice la nivelul a 5 județe (AG, BC, GL, NT și VS) și a 4 mesaje prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul a 4 județe (BC, GL, NT și VS);
- creșterea capacității operaționale la nivelul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Galați, precum și creșterea capacității operaționale la nivelul Detașamentului de Pompieri Bacău din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Bacău.