Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precizează că 13 imobile vor fi consolidate împotriva riscului seismic cu fonduri naţionale nerambursabile.
"Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a aprobat încă 13 proiecte depuse de Primăria Capitalei prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS) pentru consolidarea unor clădiri rezidenţiale. Printre acestea se află şi clădirea din Piaţa Romană nr. 1 care a fost casa diplomatului, scriitorului şi criticului de artă Nicolae Petraşcu (1859 - 1944), fiind construită în 1907 după planurile renumitului arhitect Ion Mincu", spune Nicușor Dan.
Lista cu cele 13 imobilele care vor fi consolidate prin fonduri naţionale nerambursabile este: str. Sapienţei nr. 2A, str. Dimitrie Bolintineanu nr. 5, str. Tunari nr. 6, str. Popa Tatu nr. 78, Calea Griviţei nr. 39, str. Domniţa Anastasia nr. 15, str. Sfânta Vineri nr. 5, Bld. Hristo Botev nr. 26, Piaţa Romană nr. 1, str. Mihai Eminescu nr. 127, str. Blănari nr. 13, Bdl. Lascăr Catargiu nr. 11 A, str. Baltagului nr. 15.
Consiliul General al Capitalei a aprobat recent un proiect în valoare totală de 2,3 milioane de lei în vederea elaborării hărţilor de risc natural pentru cutremure la nivelul Bucureştiului. Jumătate din sumă va fi suportată din bugetul municipalităţii, iar cealaltă jumătate de Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Durata de realizare a proiectului este de doi ani.
Decizia vine după ce în luna ianuarie, Ministerul Dezvoltării a solicitat PMB analiza şi identificarea oportunităţii de finanţare în cadrul programului multianual privind elaborarea hărţilor de risc pentru cutremure.