Salvamontiștii au salvat 47 de persoane de pe munte în ultimele 24 de ore

Sursǎ foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont

Salvamontiștii au salvat 47 de persoane de pe munte în ultimele 24 de ore

Dispeceratul Naţional Salvamont a primit, în ultimele 24 de ore, 39 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor, în urma intervenţiilor fiind salvate 47 de persoane.

Opt dintre persoanele salvate au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital, informează Salvamont România.

S-au primit şi 23 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

Cele mai multe dintre apeluri au fost pentru Salvamont Zărneşti - 7, Salvamont Cluj - 6, Salvamont Municipiul Braşov - 5 şi Salvamont Mureş - 3. Pentru Prahova, Argeş, Bran, Predeal şi judeţul Braşov, Alba s-au primit câte două apeluri, iar pentru Caraş Severin-Herculane, Caraş Severin-Muntele Mic, Sibiu, Neamţ, Hunedoara, Mehedinţi, Bihor, Vrancea - câte un apel.

Salvamontiştii atenţionează turiştii să evite activităţile în aer liber în contextul fenomenelor prognozate de meteorologi pentru zilele următoare, fiind vorba despre un Cod portocaliu de ploi torenţiale valabil de duminică dimineaţă până luni după-amiază, dar şi scăderi masive ale temperaturilor şi vânt puternic.

Intervenție pentru a salva o persoană de 70 de ani

Salvamontiştii din Mehedinţi şi Caraş Severin intervin terestru pentru a salva o persoană de 70 de ani blocată într-un scoc din pereţii dinspre Valea Cernei, informează Salvamont România duminică.

"Încă o acţiune extrem de dificilă în derulare, în masivul Mehedinţi, acţiune la care participă salvamontişti din Mehedinţi şi Caraş Severin. Acţiunea a început ieri după-amiază, când o persoană de 70 de ani a anunţat prin serviciul 112 că este rătăcită şi blocată pe munte. Datorită reliefului şi faptului că persoana nu putea oferi informaţii clare, salvamontiştii nu au reuşit să o identifice decât foarte greu şi cu ajutorul unei drone. Persoana este blocată într-un scoc din pereţii dinspre Valea Cernei, este îmbrăcată sumar şi a rezistat cu greu trecerii peste noapte şi în condiţiile valului de ploaie care a traversat zona", precizează sursa citată.

Întrucât nu este posibilă o intervenţie cu elicopterul, salvamontiştii intervin terestru, însă acţiunea este extrem de dificilă, fiind îngreunată de ploaie şi de faptul că accesul către zona de intervenţie va dura "destul de mult".

Personalizate pentru tine