Tinerii se ridică împotriva extremismului. Cum au arătat protestele din București - Imagine 8
27 Noiembrie 2024
În foarte scurt timp, România a trecut de la extaz la agonie. De unde cu nu mult timp în urmă îi dădea lecții de stabilitate Republicii Moldova, acum se dovedește că este într-o situație mult mai rea, cu un candidat explicit favorabil Moscovei pe primul loc în primul tur al prezidențialelor. Cum s-a ajuns aici? Nici nu mai contează. Dacă ingerința fără precedent în online a început pe Telegram sau pe Tiktok, este irelevant acum. Important este că o nouă generație, până acum nevăzută la multele șiruri de proteste organizate în ultimii ani, de la OUG13 și până la 10 august, preia ștafeta de la o societate civilă îmbătrânită și obosită. Lucru cu atât mai important cu cât o treime dintre votanții lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale au fost tocmai tinerii între 18 și 24 de ani.