Cât va dura episodul de vreme rea: anunțul ANM

Sursǎ foto: unsplash.com

Cât va dura episodul de vreme rea: anunțul ANM

Cuprins Articol:

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică, precipitaţii mixte, cantităţi de apă însemnate, intensificări ale vântului, răcire accentuată, brumă şi îngheţ la sol, şi două atenţionări Cod galben de vânt, valabile în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 aprilie, ora 10:00 - 7 aprilie, ora 18:00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi precipitaţii ce vor avea mai ales caracter de aversă şi vor acumula local cantităţi de apă de 10 - 20 l/mp şi izolat de 30 - 40 l/mp.

Sâmbătă vor fi ploi, descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină. Din noaptea de sâmbătă spre duminică, vremea se va răci accentuat, iar ploile se vor extinde şi se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, la început la munte, apoi şi în zonele joase de relief. Îndeosebi în zona montană şi submontană se va depune strat de zăpadă, în medie de 10 - 15 cm, transmite Agerpres.ro.

În majoritatea regiunilor, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 40 - 50 km/h.

Temperaturi cu minus la început de aprilie

Nopţile şi dimineţile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 şi 2 grade. Local se va produce brumă şi îngheţ la sol.

ANM avertizează că vremea se va menţine deosebit de rece, temporar vor fi precipitaţii mixte şi intensificări ale vântului, până spre sfârşitul săptămânii viitoare.

De asemenea, este în vigoare o atenţionare Cod galben ce vizează intensificări ale vântului, viscol la altitudini în general de peste 1.700 m, în intervalul 5 aprilie, ora 13:00 - 5 aprilie, ora 23:00.

În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, nord-estul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade în care vor fi intensificări ale vântului şi vijelii, cu viteze de 50 - 70 km/h.

La altitudini mari, în general de peste 1.700 m, rafalele vor fi de 75 - 85 km/h şi temporar va fi viscol.

Cod galben de viscol în mare parte din țară

Potrivit meteorologilor, în intervalul 5 aprilie, ora 23:00 - 6 aprilie, ora 23:00 este în vigoare o atenţionare Cod galben ce vizează intensificări ale vântului, viscol, strat de zăpadă.

În cea mai mare parte a ţării vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 - 70 km/h. La munte rafalele vor fi de 75 - 85 km/h, iar la peste 1.700 m de 90 - 100 km/h şi temporar va fi viscol.

Vor fi precipitaţii mixte în sudul teritoriului, iar în rest vor predomina ninsorile, care local şi temporar vor fi viscolite.

Se va depune strat de zăpadă în medie de 5 - 10 cm în sudul şi estul Transilvaniei, vestul Moldovei şi nordul Munteniei şi în general de 15 - 20 cm la munte, mai ales în Carpaţii Orientali şi Meridionali.

Personalizate pentru tine