Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a declarat că este nevoie să continuăm modernizarea Armatei române. Dedlarația a fost făcută la ceremonia organizată de Statul Major al Forţelor Terestre la Monumentul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol.
"Îi omagiem astăzi pe veteranii de război şi îi comemorăm pe toţi cei care de-a lungul timpului şi-au dat viaţa în războaie", a spus preşedintele interimar, citat de Agerpres.
El a evocat războiul din Ucraina, care afectează securitatea regiunii noastre.
"În afara programelor de înzestrare, este nevoie să continuăm modernizarea Armatei române", a arătat preşedintele interimar.
Totodată, Bolojan a subliniat, adresându-se reprezentanţilor armatei, că "resursa umană este cea mai valoroasă şi trebuie tratată ca atare".
Datorită militarilor români, a arătat el, România este un "pilon de stabilitate" în regiune.
”O perioadă complicată generată de războiul din Ucraina”
"Traversăm o perioadă complicată generată de războiul din Ucraina, ce afectează securitatea regiunii noastre, iar Forţele Terestre, împreună cu celelalte forţe din Armata României şi alături de aliaţii noştri, au un rol decisiv în descurajarea şi apărarea Flancului Estic", a arătat Bolojan.
În acest sens, a subliniat că, în afara programelor de înzestrare cu mijloace de luptă derulate până în prezent, este nevoie să continuăm procesul de modernizare a Armatei României "prin majorarea etapizată a bugetului destinat apărării şi achiziţia de tehnică militară de ultimă generaţie, prin întărirea industriei naţionale de apărare şi prin creşterea nivelului de instruire".
Bolojan a evidenţiat importanţa instruirii personalului.
"Un grad ridicat de pregătire a personalului poate fi realizat atât prin formarea în instituţiile de învăţământ superior militar, cât şi prin exerciţiile militare desfăşurate împreună cu aliaţii noştri. Resursa umană este cea mai valoroasă şi trebuie tratată ca atare. Prin profesionalismul şi dăruirea militarilor din Forţele Terestre, România îşi consolidează statutul de pilon de stabilitate într-o regiune puternic afectată de criza de securitate generată de Federaţia Rusă", a punctat preşedintele interimar.
Ciolacu: Este esențial să alocăm 2% din PIB pentru apărare
Pentru România rămâne esenţial angajamentul de a aloca peste 2 la sută din Produsul Intern Brut pentru apărare, sume direcţionate mai ales către înzestrare şi pentru modernizarea infrastructurii, pentru a face faţă riscurilor şi provocărilor actuale, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Contextul global de securitate este marcat de conflicte ample şi ameninţări hibride, iar securitatea internaţională reprezintă o preocupare centrală pentru toate statele europene, a subliniat premierul.
"Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei continuă să influenţeze stabilitatea regiunii Mării Negre, un punct strategic între Europa, Asia şi Orientul Mijlociu. Aceste provocări impun un răspuns unitar şi coordonat, iar ţara noastră joacă un rol esenţial în consolidarea stabilităţii regionale", a declarat Ciolacu.
Premierul a reafirmat angajamentul ferm al României de a susţine Ucraina, dar a punctat că ţara noastră "nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina".
"România îşi menţine angajamentul ferm de a susţine Ucraina, având în vedere nu doar solidaritatea umanitară, ci şi interesele strategice de securitate. Dar vreau să reafirm foarte clar: România nu va trimite niciun militar pe frontul din Ucraina!", a transmis Ciolacu.
Faţă de cele menţionate, premierul a arătat că autorităţile române sunt obligate să continue şi să intensifice eforturile pentru a face faţă riscurilor şi provocărilor actuale.
"De aceea, rămâne esenţial angajamentul de a aloca peste 2 la sută din Produsul Intern Brut pentru apărare, sume direcţionate mai ales către înzestrare şi pentru modernizarea infrastructurii. Creşterea alocărilor financiare pentru industria românească de apărare înseamnă locuri de muncă, înseamnă dezvoltare tehnologică şi un viitor în care echipamentele armatei noastre vor fi produse la noi în ţară", a declarat Ciolacu.
Premierul a transmis recunoştinţă militarilor români pentru devotamentul cu care-şi desfăşoară activitatea.
"Vă suntem recunoscători pentru devotamentul vostru, pentru nopţile nedormite în misiune, pentru fiecare zi în care puneţi siguranţa ţării mai presus de propria viaţă. Sunteţi fundamentul forţei noastre de apărare, simbolul sacrificiului şi al loialităţii faţă de România. În faţa voastră, nu doar ca premier, dar şi ca român, simt atât respect, cât şi profundă admiraţie. Când privesc spre voi, nu văd doar uniforme, ci văd fii şi fiice, părinţi şi prieteni care îşi pun tot sufletul în ceea ce fac", a transmis Ciolacu.