Vremea se va menţine instabilă în Bucureşti, în următoarele zile, cu condiţii de grindină, vijelii şi averse ce vor cumula până la 20 litri/mp, conform prognozei publicată, marţi, de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Vremea București: Vin zile cu ploi și vânt puternic
Astfel, în perioada 6 mai, ora 10:00 - 7 mai, ora 9:00, instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin înnorări, averse (se vor înregistra cantităţi de apă de 10 - 15 litri/mp, şi izolat de 20 litri/mp), descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50 - 60 km/h). În plus, vor fi condiţii de grindină şi de vijelii. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 26 de grade, iar cea minimă va fi de 12 - 14 grade.
În perioada 7 mai, ora 9:00 - 8 mai, ora 9:00, în Capitală, regimul termic rămâne instabil. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată asociate ploilor. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 10 - 11 grade Celsius, notează Agerpres.
Potrivit sursei citate, de joi dimineaţa până vineri, la ora 10:00, cerul va continua să aibă înnorări temporar accentuate şi mai ales seara şi noaptea vor fi perioade cu averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată în timpul ploilor. Temperatura maximă va fi de 20 - 21 de grade, iar cea minimă de cel mult 12 grade.
ANM a emis, marţi, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până miercuri dimineaţa în trei sferturi din ţară, precum şi o informare de averse, descărcări electrice şi vânt, ce vizează toate regiunile, până vineri.