Incendiu major în sectorul 6 din Capitală. A fost emis mesaj RO-ALERT

Sursǎ foto: ISU-BIF

Incendiu major în sectorul 6 din Capitală. A fost emis mesaj RO-ALERT

Pompierii bucureşteni intervin pentru stingerea unui incendiu produs la un depozit de pe Strada Săbăreni, nefiind înregistrate victime.

UPDATE 10:49 - În locația afectată de incendiu este un ansamblu de clădiri lipite între ele, cu destinații diferite și regimuri de înălțime variate:

  • o hală principală cu stive înalte de materiale de construcții, atelier de reparații etc., în care arderea este generalizată;
  • o clădire administrativă P+3+mansardă afectată.

A fost realizat un dispozitiv perimetral de stingere și pentru protecția vecinătăților. Au fost realizate deschideri pe toate laturile, pentru a refula apa asupra focarului, concomitent cu acțiunile de stingere de la înălțime prin intermediul autoscarilor.

UPDATE 09:43 - La Școala Gimnazială 153 a fost suspendată activitatea. Unitatea de învățământ este închisă din motive de siguranță. Sub influența rafalelor de vânt, există riscul că fumul să pătrunde în locuințele din apropiere, sens în care ISU-BIF le solicită locatarilor închiderea ușilor și ferestrelor, îndepărtarea de zona balizată de către forțele de ordine publică, iar participanților la trafic să faciliteze deplasarea autospecialelor de pompieri.

UPDATE 09:37- A fost suplimentat dispozitivul de intervenție. În total 16 autospeciale de stingere au fost alertate. Sunt întâmpinate dificultăți din cauza alimentării cu apă din rețeaua de hidranți. Suprafața afectată este de 1.200 mp.

Știrea inițială

"Suprafaţa de manifestare este de aproximativ 500 metri pătraţi, cu posibilităţi de propagare la un alt depozit şi o locuinţă", informează Biroul de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Pentru stingerea incendiului au fost alertate 12 autospeciale cu apă şi spumă. Având în vedere degajarea mare de fum, pentru informarea şi avertizarea populaţiei a fost emis un mesaj RO-ALERT.

Personalizate pentru tine