Caniculă fără precedent: Cod roșu în sudul țării, București sub avertizare RO-Alert până marți

Sursǎ foto: Shutterstock

Caniculă fără precedent: Cod roșu în sudul țării, București sub avertizare RO-Alert până marți

Cuprins Articol:

Bucureștiul intră sub cod roșu de caniculă începând de luni, cu temperaturi ce vor depăși 40 de grade. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert de avertizare, valabil până marți, din cauza disconfortului termic extrem și a riscurilor asociate temperaturilor record.

Patru judeţe se află duminică sub cod roşu de caniculă, luni, acesta vixzând şi mai multe judeţe şi Capitala.

Cod ROȘU de caniculă în București: măsurile luate de Primăria Capitalei

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod roșu, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 7 iulie 2025, ora 10:00 - 8 iulie 2025, ora 10:00. Având în vedere Codul portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, anunțat de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), echipe ale DGASMB, Poliției Locale București și Direcției Generale pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului București distribuie apă potabilă bucureștenilor.

Apa este oferită gratuit în puncte-cheie din București: stații STB, intersecții aglomerate, zone pietonale intens circulate.

De pe 27 iunie, de când a început acțiunea, s-au distribuit în total aproximativ 6 tone de apă.

Reamintim că Primăria Capitalei, în parteneriat cu Apa Nova, a amplasat șase instalații moderne de răcorire în următoarele locații:

  • Universitate (în fața Teatrului Național București);
  • Str. Halelor (lângă metrou);
  • Intrarea în Parcul Titan (lângă metrou);
  • În fața magazinului Bucur Obor;
  • Calea Victoriei (în fața Cercului Militar Național);
  • Piața Unirii.

Punctele de răcorire funcționează zilnic, între orele 10:00 și 22:00.

PMN menționează că în toate cele șase sectoare ale Capitalei există 113 cișmele care aparțin Apa Nova, unde bucureștenii se pot răcori. 28 dintre acestea sunt în Sectorul 1, 20 în Sectorul 2, 17 în Sectorul 3, 15 în Sectorul 4, 19 în Sectorul 5 și 14 în Sectorul 6.

TOP 5 sfaturi prin care să te protejezi de căldură

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA vă informează că, în contextul prognozelor meteorologice care indică temperaturi extreme la nivel național în perioada următoare, vor fi aplicate măsuri speciale pentru desfășurarea în condiții de siguranță a traficului feroviar.

Ce se întâmplă cu mersul trenurilor pe timp de caniculă?

Astfel, în zonele unde temperatura la nivelul șinei atinge sau depășește 50 de grade Celsius, se va dispune reducerea vitezei de circulație a trenurilor, în conformitate cu prevederile instrucțiunilor feroviare în vigoare.

Pe întreaga rețea feroviară, personalul de specialitate din cadrul CFR SA desfășoară permanent activități suplimentare de verificare și monitorizare a stării infrastructurii. Temperaturile înregistrate la nivelul șinelor sunt supravegheate în timp real, astfel încât echipele de întreținere să poată interveni prompt acolo unde situația o impune, prevenind eventuale incidente sau disfuncționalități.

Reducerea temporară a vitezei de circulație a trenurilor în condiții de caniculă este o măsură esențială, menită să asigure desfășurarea traficului feroviar în cele mai bune condiții de siguranță, chiar și în situații meteorologice extreme.

Recomandăm publicului călător să consulte în prealabil mersul trenurilor, având în vedere temperaturile extreme prognozate la nivel național și posibilele perturbări cauzate de caniculă (aceste informații pot fi accesate pe site-ul www.cfr.ro, la secțiunile Mersul trenurilor CFR.

Personalizate pentru tine