Fondurile nerambursabile in limita a 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea planului de afaceri si garantia statului in limita a 80%, dar nu mai mult de 80.000 euro, din valoarea unui credit bancar vor fi acordate tuturor persoanelor care vor sa deschida prima firma, nu doar tinerilor.

Decizia a fost aprobata de Guvern in sedinta de miercuri, scrie Mediafax.

Masura a fost prezentata Executivului sub forma unei ordonante de urgenta, dar Guvernul a decis ca actul normativ sa fie transformat in proiect de lege, care sa fie aplicat doar dupa ce este aprobat si de Parlament.

Actul normativ modifica OU 6/2011 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii microintreprinderilor de catre intreprinzatorii tineri.

"Proiectul de act normativ adoptat de Guvern elimina conditia de varsta maxima pentru a permite accesul intreprinzatorilor la facilitatile acordate, prin inlocuirea in textul legislativ a sintagmei «intreprinzatori tineri» cu sintagma «intreprinzatori debutanti in afaceri»", se arata intr-un comunicat al Guvernului.

La inceputul lunii martie, noul ministru pentru IMM si Turism, Florin Jianu, a declarat ca una dintre prioritatile mandatului sau este de a da posibilitatea oricarui roman care nu a avut o firma sa infiinteze una, prin extinderea facilitatilor oferite de programul intreprinzatorului debutant.

Miercuri, la inceputul sedintei de guvern, premierul Victor Ponta a apreciat ca noul act normativ va elimina barierele existente pana in prezent in domeniu.

"Se elimina toate barierele care erau pana acum, se acorda sprijin financiar nerambursabil pentru pornirea unor afaceri, garantii acordate de Fondul National de Garantare, scutirea de la plata taxelor pentru operatiuni de inmatriculare", a spus Ponta.

Legislatia in vigoare stabileste ca tinerii care isi deschid prima firma beneficiaza de o alocatie financiara nerambursabila reprezentand cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul in lei, din valoarea proiectului aferent planului de afaceri pentru care face dovada surselor de cofinantare, de garantii acordate de Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii pentru creditele contractate in vederea realizarii planurilor de afaceri acceptate, pana la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, in limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul in lei, precum si de scutirea de la plata contributiilor de asigurari sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult 4 angajati pe perioada nedeterminata si de la plata taxelor pentru operatiunile de inmatriculare efectuate la oficiile registrului comertului pentru inregistrarea microintreprinderii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri