Risky Business investeste 20.000 de euro in solutia de interviuri SkillView

Fondul de accelerare clujean Risky Business, alaturi de antreprenorii Sergiu Biris, fondatorul Trilulilu & Zonga, si Cristian Anghel, investeste 20.000 de euro in solutia de interviuri online SkillView, evaluand astfel compania la 200.000 de euro.

Conform informatiilor Risky Business, finantarea acordata le va permite celor doi fondatori ai SkillView sa se mute din Timisoara in Cluj-Napoca, unde se vor dedica in totalitate proiectului lor.

Produsul timisorenilor Razvan Avram si Alexandru Aciu s-a remarcat in octombrie anul trecut, castigand Imprezzio Idea Challange la Cluj, concurs anual pentru startup-urile din regiune.

Platforma SkillView ofera posibilitatea companiilor de IT sa intervieveze angajati la distanta, punandu-le la dispozitie atat solutia de interviu, cat si managementul acestuia.

“SkillView va permite foarte curand ca specialisti externi sa intervieveze candidati pentru orice post, in orice companie, devenind astfel un marketplace pentru interviurile de angajare”, declara Razvan Avram, Fondator Skillview.

Citeste si:
Dominic Fritz: Timișoara va avea un nou sistem de termoficare
Dominic Fritz: Am început...

In urmatoarele 6 luni, cei doi timisoreni se vor dedica in totalitate proiectului lor la Cluj, in programul de accelerare Risky Business.

“Valoarea pe care o ofera Risky Business nu se rezuma la banii investiti, ci include multe ore petrecute alaturi de fondatori pentru a duce ideea la nivelul urmator. Dorim sa avem startup-urile langa noi pentru a le oferi suport in dezvoltarea de produs, lansare in piata, parteneriate, pregatirea urmatoarelor runde de investitii”, declara Bogdan Colceriu, Founding Partner Risky Business.

Risky Business cauta ca pentru fiecare investitie sa atraga coinvestitori din reteaua sa. In acest fel, startup-ul primeste valoare adaugata accesand cunostintele, experienta, conexiunile si capacitatea de punere in piata a respectivilor investitori.

“Produsul pe care il dezvolta echipa SkillView rezolva un set de nevoi regasit nu doar la companiile mari, dar si la startup-urile care recruteaza candidati la distanta. SkillView are potentialul de a schimba cu totul modul in care intelegem sa intervievam astazi candidatii pentru joburi, reducand atat costurile, cat si timpul alocat de catre companii procesului de angajare”, declara Sergiu Biris, Coinvestitor in platforma.

Citeste si:
Topul celor mai poluate orașe din Europa. Clujul, lider la...
Analiză Airly: Topul celor...

SkillView este o platforma de interviuri online care permite testarea corecta a candidatilor si managementul interviurilor pentru companii.

Despre Risky Business

Risky Business este un fond de accelerare privat, pornit la Cluj – Napoca in ianuarie 2017, ce reuneste peste 30 dintre cei mai proeminenti antreprenori si investitori din Transilvania.

Despre autor
Alex Goaga
Alex Goaga scrie despre antreprenoriat, new media si IT&C de peste sase ani, visand (in timpul liber!) la viitoarele holograme portabile “tip Star Wars”. Pasionat de citit (benzi desenate printre altele) .

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri