Dupa o cariera in domeniul economic, unde a bifat joburi de contabil sau director economic, Ionela Lupu s-a hotarat sa ia calea antreprenoriatului, din lipsa de provocari si nedorind sa se plafoneze. A pus bazele unui atelier de haine si jucarii pentru fetite si femei si are astazi vanzari de 10.000 de euro.

De profesie contabil si avand la baza studii de profil, Ionela Lupu a lucrat in domeniu mai multi ani pana a avansat la functia de director economic pentru cateva multinationale, precum Sistemgas, Elmec sau Laricup.

Spune ca nu a avut un moment aparte cand s-a decis sa devina antreprenor si ca totul a venit firesc si natural, odata cu dezvoltarea pasiunii sale pentru haine. “Cred ca a avut o legatura cu faptul ca parea ca ma plafonez si imi lipsea provocarea”, povesteste Ionela.

La inceputul lui 2015, a pus bazele Maruca, atelier de creatie vestimantara, unde antreprenoarea realizeaza haine pe comanda, atat pentru femei, cat si pentru fetite si croseteaza manual jucarii pentru acestea din urma. De altfel, toate operatiunile sunt handmade, inclusiv coaserea de accesorii sau pictarea hainelor.

Investitia initiala in Maruca a fost de aproximativ 20.000 euro, dintre care jumatate au provenit dintr-un proiect pe fonduri de minimis, iar restul din bugetul personal. “Dar pe parcurs investitia s-a marit pentru ca la inceput afacerea a mers greu, dar salariile, taxele la stat si utilitatile trebuiau platite”, spune antreprenoarea.

Despre cum a depasit acest moment in afacere, Ionela povesteste ca a primit certitudinea ca este pe drumul cel bun atunci cand clientele au inceput sa o recomande mai departe: “Cred ca important a fost ca am continuat atunci cand nu vedeam continuarea. Cele mai importante lectii au fost ca am invatat sa nu renunt, sa merg mai departe. Am invatat ca din valoarea pe care i-o ofer clientului o parte importanta sunt munca mea, timpul meu, ideile si consultanta pe care le-o ofer. Si am mai invatat ca oamenii sunt adusi inapoi de calitate, iar ca sa-ti traiesti visul e nevoie de timp, efort si rabdare”, spune aceasta.

Anul trecut, Maruca a vand haine si jucarii in valoare de 10.000 de euro, iar planul antreprenoarei pentru acest an este cel putin dublarea cifrei de afaceri. Preturile hainelor pornesc de la 119 lei si pot ajunge chiar pana la 619 lei pentru o rochie pentru femei, in timp ce la fetite acestea se situeaza intre 119 si 399 lei. In ceea ce priveste preturile jucariilor crosetate, acestea costa de la 79 lei pana la 139 lei.

Experienta programelor derulate de Romanian Business Leaders

De-a lungul celor doi ani de antreprenoriat, Ionela Lupu spune ca cele mai mari obstacole pe care le-a intampinat au fost legate de fiscalitatea excesiva pentru o companie aflata la inceput de drum, lipsa personalului calificat in aceasta industrie, mai ales in contextul in care articolele Maruca necesita operatiuni manuale si, implicit, un know-how aparte, precum si productia de serie a marilor branduri de masa, care au invadat piata romaneasca si au pus in dificultate producatorii romanesti.

Antreprenoarea a vazut in social media, intamplator, un post al asociatiei Romanian Business Leaders referitor la programul Mentoria care I-a atras atentia si a facut-o sa ceara informatii suplimentare. A ramas placut impresionata de ce a aflat despre Mentoria si a aplicat, chiar daca nu a completat toate chenarele din formularul de aplicare, pentru ca nu avea date, fiind o afacere chiar la inceput de drum.

A fost vorba despre dezvoltarea mea si in acelasi timp a afacerii mele. Inveti din experienta, din carti, de la traininguri, dar uneori ai nevoie de o confirmare sau de un sfat. Si-l vrei de la cineva care are deja succesul spre care tinzi si tu.

Cele mai importante lucruri pe care le-a dobandit in cadrul Mentoria si cum le aplica in afacerea ei? “Am invatat sa fac alegeri in functie de nevoi, sa ma adun, sa ma focusez si sa fiu hotarata sa reusesc. Exact asa, nu imi dau voie sa ma „imprastii” in mai multe proiecte, le aleg in functie de nevoi, le finalizez si merg mai departe”, spune Ionela.

Planurile de viitor ale antreprenoarei si ale brandului Maruca sunt marete: dezvoltare pe online, atat pe plan local, cat si in afara granitelor. Mai mult, Ionela glumeste ca peste zece ani se vede pe “buzele tuturor, relaxata, implinita si apreciata de clienti – ma confund de multe ori cu afacerea mea”.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Andra Imbrea
Andra Imbrea s-a alaturat echipei Wall-Street in 2015. A studiat jurnalismul si economia, pe care incearca sa le imbine in cadrul materialelor sale despre industria de fashion, retail&FMCG si Media&Advertising. Iubitoare de pisici, carti si festivaluri de muzica.   

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri