Calatorind des in Franta, a observat trendul puternic de cosmetice bio din aceasta tara si a inceput sa se informeze cat mai mult despre piata de cosmetice bio. Madalina Ulmeanu isi aducea de fiecare data produsele preferate in valiza, pana cand a decis sa-si deschida propriul magazin de cosmetice organice in Bucuresti.

In 2006, Madalina Ulmeanu a infiintat Natural Paris, un magazin mic pe Calea Grivitei cu produse cosmetice bio aduse din Franta. Intr-o vacanta de vara, Madalina a mai vizitat si un magazin de uleiuri esentiale dintr-un oras din Franta si si-a spus ca romancele ar fi incantate de aceste produse.

“In prezent, in portofoliu avem peste 100 de uleiuri esentiale si am inceput treptat cu aceste produse pentru ca trebuie o educare a publicului. Sunt diferite uleiuri care nu sunt cunoscute de clienti si nu stiu cum sa le foloseasca. Toate acestea au devenit o pasiune pentru mine pana in punctul in care am inceput sa studiez aromaterapie in Franta”, a mentionat intr-un interviu acordat wall-street.ro Madalina Ulmeanu, director general Natural Paris.

produse cosmetice bio Natural Paris

Natural Paris ofera clientilor in jur de 1.500 de produse printr-un magazin offline si unul online. In medie, 150 de comenzi pe luna pleaca de la Natural Paris catre clienti.

“Suntem printre putinele marci care au o gama completa pentru barbati. Au inceput sa fie mai multe vanzari pe acest segment. Bineinteles, barbatii consuma mai putin decat femeile, dar este o tendinta din partea lor si au inceput sa fie mult mai atenti si sa acorde mai mult. 10% din comenzi sunt pentru barbati, dar nu este de neglijat faptul ca foarte mult femei cumpara pentru sotii lor”, a spus Madalina Ulmeanu.

Urmatorul pas in dezvoltarea Natural Paris este deschiderea unui cabinet de aromaterapie si marirea portofoliului de produse cosmetice organice.

“Totusi este o piata de nisa, sa nu uitam ca ne adresam clientilor cu venituri medii si mari, piata noastra nu este ca cea din Occident. De exemplu, la noi piata de alimente bio are un progres anual mai mare fata de cosmetica, dar si cosmetica incepe incet, incet si avem o crestere foarte mare pe partea de uleiuri esentiale si aromaterapie”, a mai spus Ulmeanu.

produse cosmetice bio Natural Paris

Natural Paris a realizat in 2016 venituri de 372.000 lei si estimeaza ca anul acesta cifra de afaceri va creste cu 30%. Aproximativ 10% din cifra de afaceri anuala investeste compania pentru dezvoltare, iar anul acesta a investit in digital marketing.

Sursa foto: Antonova Ganna / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri