A lucrat ca sef de marketing pentru Philip Morris 17 ani, timp in care a schimbat 7 tari si 40 de locatii. Ultima a fost Romania, in 2011, iar trei ani mai tarziu a renuntat la corporatie pentru a lua calea antreprenoriatului. De ce?

“Pentru ca ne-a placut foarte mult, mie si familiei mele, in special baiatului meu. Cel mai bun prieten al meu este roman, l-am cunoscut in 1993 intr-un restaurant detinut de un roman in New York, unde am lucrat amandoi ca ospatari. Cred ca romanii isi subestimeaza propria tara si ca strainii o apreciaza mai mult. Sunt oportunitati grozave aici, dar trebuie sa vrei sa faci ceva. Daca esti fatalist si astepti sa o faca altcineva in locul tau, nu o sa se intample”, spune Alessio.

O astfel de oportunitate este CulinaryOn, centrul de divertisment culinar deschis de Alessio in octombrie anul trecut. Dupa ce a parasit corporatia in 2014, a decis sa-si ia doi ani sabatici pentru a-si reincarca bateriile si a petrece timp cu familia. Dar in acelasi timp a cercetat piata si a pregatit terenul pentru CulinaryOn.

CulinaryOn

Conceptul a fost lansat in 2012 in Rusia, de trei parteneri si prieteni de-ai lui Alessio, Giulio D’Erme, Alex Blanc si Vladimir Sadovina. In cinci ani, au ajuns sa detina doua unitati in Rusia si una in Singapore, afaceri de peste 4,5 milioane euro (in Rusia) si cauta sa se extinda, Romania fiind prima tara aleasa pentru expansiunea europeana. Alessio nu a vrut sa lucreze pentru ei si au devenit asociati, el detinand 40% din business-ul romanesc, iar CulinaryOn Global 60%.

AVRA Aesthetic Institute: o...
Citeste si: Business romanesc despre frumusete, inspirat de Grecia

De ce a ales Alessio sa aduca acest concept in Romania si nu intr-o alta tara europeana? Nu doar pentru aici isi are resedinta, ci si din motive care tin de business:

Romania este o piata perfecta: romanii adora sa sarbatoreasca cu orice ocazie si o fac iesind in oras. Nu o spun ca o critica, dar de cand locuiesc aici nu am fost invitat la o cina acasa, doar in oras. Romanii sarbatoresc in oras orice eveniment, ca e grozav, bun, mai putin bun, ies si se distreaza. M-am uitat la audienta: chiar daca multi spun ca nu stiu sau nu vor sa gateasca, toti vor sa se distreze. Si noi asta oferim: distractie. Ce e important de inteles este ca trebuie sa ai un public dispus sa iasa din zona de confort si sa incerce altceva. Si cred ca romanii sunt exact targetul nostru. De fapt cifrele asta imi indica: am deschis oficial pe 26 octombrie si pana la finalul lunii am avut 17 evenimente si 500 de oameni care ne-au trecut pragul. E ceva neauzit in istoria Culinaryon. Partenerii m-au intrebat: cum ai facut asta? Le-am spus: nu a trebuit sa fac nimic, sunt in Romania. Glumesc, este multa munca la mijloc, dar rezultate pe masura.

Ce faci la CulinaryOn

Concret, CulinaryOn este un centru de divertisment de 1.300 metri patrati, care cuprinde trei mari studiouri dotate cu sapte statii de gatit, doua sali de conferinte si o sala VIP ce poate fi folosita pentru petreceri private. In cadrul Culinaryon au loc cursuri de gatit, teambuilding-uri, petreceri aniversare si pentru copii, conferinte si intalniri.

“Nu suntem o scoala de gatit, suntem orice altceva in afara de asta. Ne-am pozitionat diferit fata de competitorii nostri: in jurul meu am cateva spatii de evenimente, ballrooms, dar nu oferim aceleasi servicii. La noi totul e custom made: vrei un teambuilding si cursuri de gatit mancare japoneza? Vrei apoi sa strangem statiile si sa aducem un DJ? Vrei cocktail masterclasse? Avem tot felul de activitati si jocuri in zona de food, intreceri, provocari”, explica Alessio.

Idei de afaceri in...
Citeste si: Idei de afaceri: ce business poti incepe in agricultura
CulinaryOn

Competitia CulinaryOn vine din zona scolilor de gatit, desi acestea sunt mai educationale si mai putin distractive, scolile de horeca, la fel mai mult profesionale si din zona de hoteluri, pentru salile de conferinte si meeting-uri. “Suntem diferiti de acestia pentru ca avem abilitatea de a fi flexibili si de a oferi experiente si servicii in aceeasi locatie, in functie de nevoile clientilor. Poti avea o conferinta, apoi cursuri de gatit si la final sa fie o petrecere”, spune Alessio.

Investitie de un milion de euro

Antreprenorul nu se teme de concurenta acestora, nici de alte afaceri care i-ar putea replica businessul si explica de ce: “Investitia in centrul din Bucuresti a fost de un milion de euro. Este o suma foarte mare pe care nu si-o permit toti. Si chiar daca ar face-o, ar putea copia una sau doua bucati din modelul meu de business. CulinaryOn are un model de afaceri foarte complex, greu de replicat”.

Antreprenorul estimeaza o recuperare a investitiei in 36 de luni si ulterior o marja operationala de 30%-35% si o cifra de afaceri de 1,8 – 2 milioane euro. Se bazeaza pe valorile inregistrate de CulinaryOn in Rusia: o cifra de afaceri de 4,5 milioane euro, cea mai mare la nivel global si o amortizare a investitiei din Singapore in 24 de luni.

“Modelul nostru e business e simplu: 60% din venituri provin din zona de corporate, 40% de la evenimente private (petreceri, aniversari) si open masterclasses. Totul este custom made, pe baza nevoilor tale, in masura posibilitatilor noastre de a le face. Si de obicei, le facem pe toate. Suntem dispusi sa mergem the extra mile pentru ca ne pozitionam ca o companie cu servicii 360 de grade, flexibili”, spune antreprenorul.

Arete, un startup romanesc cu...
Citeste si: Arete, un startup romanesc cu sosete pentru barbati
CulinaryOn

Preturile cursurilor de gatit sunt de 55 euro, 66 euro, 77 euro, in functie de meniul ales, iar o clasa poate avea pana la 20 de persoane. Pentru petrecerile private, preturile pornesc de la acelasi prag pe persoana, pe o durata de 4 ore, la care se pot adauga servicii aditionale: DJ, barman, fotograf, cocktail masterclasses, degustari de bere artizanala sau vinuri, etc. Pentru aceste servicii Alessio apeleaza la colaboratori externi, echipa CulinaryOn fiind formata din 20 de persoane momentan.

Extinderea CulinaryOn

Dupa amortizarea investitiei, antreprenorul are in plan sa deschida o alta locatie CulinaryOn si deja se uita la orase precum Brasov sau Cluj. Insa nu doar piata romaneasca este in focusul CulinaryOn: Romania a fost aleasa pentru expansiunea conceptului in Europa Centrala si de Est, in Polonia si Cehia. Partenerii isi propun ca la fiecare 18 luni sa deschida o noua locatie in Europa, insa acest lucru ramane de vazut, fiind conditionat de investitia mare si de gasirea unui partener strategic in tarile respective.