18 Aprilie 2018

Dupa 12 ani in Italia, s-a intors in Romania ca sa isi deschida propriul business: "Nu am niciun regret"



Nicuta Enache a plecat din Romania dupa ce a absolvit liceul. A ales Italia pentru ca acolo a vazut oportunitatea de a avea o viata mai buna. Dupa 12 ani de munca neintrerupta in Peninsula, intr-o singura saptamana s-a hotarat sa se intoarca acasa. De patru ani, Nicuta conduce propriul business in industria restaurantelor si spune ca nu regreta niciun moment decizia de a se intoarce in Romania, din contra. Cat de greu i-a fost la inceput, ce greseli a facut si ce a invatat din ele, a povestit Nicuta Enache la emisiunea "Inspiratie in business", realizata de wall-street.ro.

"Dupa ce am terminat liceul, m-am inscris la facultate. Dupa trei luni de zile am decis sa plec in Italia pentru a-mi construi o viata mai buna. Nu a fost rau, dar nu a fost nici bine. Am locuit acolo 12 ani si m-am intors acasa. M-am decis intr-o saptamana ca vreau sa revin in Romania. Ma saturasem sa nu mai traiesc, asta era problema mea cea mai mare. Am muncit incontinuu pana la 30 de ani. Parca a trecut viata pe langa mine si nu am putut sa ma bucur de ea", a declarat Nicuta Enache, la wall-street.ro.

In Italia, aceasta a lucrat in industria restaurantelor. In momentul in care proprietarul restaurantului la care lucra a lasat-o sa administreze singura business-ul, Nicuta s-a gandit ca daca acesta are incredere in ea, inseamna ca este capabila sa gestioneze o afacere. S-a gandit imediat sa isi deschida propriul restaurant in Romania.

Nicuta a venit cu un concept nou in industria ospitalitatii din Romania: un restaurant fara meniu scris. "La inceput, oamenii au fost reticenti, insa intre timp si-au educat gusturile. Sunt foarte multumita de cum s-a dezvoltat business-ul meu", a adaugat Nicuta.

Antreprenoarea are planuri sa isi dezvolte business-ul. Mai exact, vrea sa reamenajeze restaurantul, sa il extinda. Pentru asta are nevoie de circa 100.000 de euro.



Citeste si