Te asezi in fotoliu, telecomanda setata pe modul “imponderabilitate”. Te inclini pe spate, picioarele se ridica, inchizi ochii si simti cum mecanismele complexe din interiorul aparatului incep sa te maseze – maini, spate, picioare, talpi. Este doar unul dintre zecile de produse Komoder disponibile pe piata locala, la preturi care au scazut de zece ori in ultimii ani.

Komoder, 95% detinut de omul de afaceri Adrian Rus, importa in special din Asia (China, Japonia in special) fotolii pentru masaj pe care apoi le revinde in toata Europa. Cu o cifra de afaceri de peste 2 milioane de euro in 2017 si previziuni de 3 milioane de euro in 2018, Komoder este un business care decoleaza. Am stat de vorba cu Adrian pentru a afla mai multe informatii despre afacere. “La noi, aici, nu sunt scaune normale, deci te invit sa iei un loc pe fotoliu”, spune, zambind, antreprenorul, asezat comod intr-unul din showroom-urile companiei, in Cluj-Napoca.

Investitia initiala in business a fost de 150.000 de euro. “Ideea mi-a venit cand, in Germania, acum cativa ani, am vazut un fotoliu similar, model mai vechi. Mi-a placut si m-am gandit sa imi cumpar si eu, odata intors in Romania. Surpriza insa – nu aveam de unde! Asa ca am inceput sa le import si, spre surpriza mea, in prima saptamana vandusem deja doua dintre ele – pe vremea cand un astfel de fotoliu era circa 10.000 de euro, in 2011!”, spune, zambind, antreprenorul.

In 2017, Komoder a vandut 2.500 de unitati, fiind lider de piata pe acest segment, in Romania. Pe langa partea de retail, Komoder distribuie fotolii de masaj partenerilor din intreaga Europa. “Sunt diferente intre pietele din, de exemplu, Bulgaria si Olanda”, spune antreprenorul. “Daca in Olanda clientii se uita la calitate si pretul este pe locul doi, in Bulgaria primeaza cele mai ieftine modele. Partea buna este ca primim si in buy-back, asa ca cei care doresc un upgrade al fotoliului pot beneficia de reduceri substantiale”, spune Adrian Rus.

Citeste si:
Clujenii de la Komoder tintesc pietele internationale
Clujenii de la Komoder...

Studiile lui Adrian Rus sunt in zona de IT, dar cocheteaza mai mult cu zona de creatie si web design. Timp de 5 ani a condus propria agentie de creatie – Braintuitive, prin care construia prezente online pentru companii. In prezent, Braintuitive se ocupa exclusiv de proiectul Komoder. In Romania, Komoder este prezent cu showroom-uri in Cluj-Napoca, Bucuresti, Iasi si Timisoara. “Cei mai multi dintre clienti afla de noi online, vin sa testeze produsele in showroom-uri, apoi achizitioneaza”, spune proprietarul companiei care functioneaza cu o marja de profit de 8-12%.

Showroom-ul amplasat in centrul orasului spaniol Barcelona, deschis anul acesta, are o suprafata de 70 metri patrati si s-a dovedit a fi un succes inca de la lansare. Investitia se ridica la 30.000 de euro. In prezent, Komoder are magazine deschise in Timisoara, Bulgaria, Spania, Italia si are parteneriate de reselling in Belgia si Olanda. Livreaza prin flota proprie fotolii de masaj inclusiv la Polul Nord. Pe langa acestea, Komoder este prezent pe piata din Bulgaria din 2014, anul acesta inaugurand doua magazine de prezentare in Ruse si Sofia. Urmatoarele orase pe care le are in vizor sunt Varna si Plovdiv.

In Romania, compania are in prezent 13 angajati. “Urmarim cresterea numarului de angajati care asigura montajul, manipularea si training-ul. Fotoliile sunt destul de mari si, desi deseori vin demontate, chiar si asa in anumite orase, precum Barcelona, avem dificultati in a le strecura in cladiri. Stim cu totii cat de stramte pot fi unele cladiri din acel oras…”, spune, zambind, Adrian.

Cui se adreseaza business-ul?

Fotoliile sunt destinate in special persoanelor care petrec mult timp la birou si doresc sa renunte la sedentarism – desi poate parea un paradox. “Avem modele care sunt folosite inclusiv in spitale, pentru recuperare sau leziuni”, spune antreprenorul.

Citeste si:
Start-Up Nation: Lista finala a proiectelor admise se publica in iulie
Lista finala cu proiectele...

Clientii Komoder sunt persoane care cauta o experienta completa, nu le lipseste aproape nimic si au venituri medii si mari. Majoritatea clientilor prefera un fotoliu cat mai accesorizat (muzica, bluetooth, aplicatie pentru telefonie, telecomanda wi-fi), dar sunt si clienti pentru care cel mai important aspect este calitatea masajului cervical, de exemplu.

Compania va intra in urmatoarele luni si pe segmentul inchirierilor, urmand sa ofere pachete speciale pentru companii care doresc sa inchirieze, de exemplu pentru evenimente, fotolii de masaj.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Start Up »



Citeste si
Lista finala a beneficiarilor Start-Up Nation, publicata pe 15 iulie