O chimista si un sociolog au inceput, in urma cu opt ani, un business cu sapunuri naturale, pe care au ajuns sa le livreze personal, in Timisoara si Oradea, cu bicicleta, pedaland, anul trecut, aproape 2.000 de kilometri. Inceputa cu bani putini, mica afacere de familie a crescut treptat si a castigat clienti fideli, ceea ce i-a determinat pe cei doi fondatori sa renunte la joburile lor si sa se implice in totalitate in propriul proiect.

Andreea si Razvan au absolvit Colegiul National „Emanuil Gojdu” din Oradea. Andreea a terminat Facultatea de Chimie din Timisoara, iar Razvan, Facultatea de Sociologie in acelasi oras. Au urmat diferite joburi, de la cele de inceput, prost platite, pana la joburile in mutinationale, bine platite, dar foarte stresante si consumatoare de timp. Au renuntat la locurile lor de munca si s-au devotat afacerii Endea, numita dupa cum era alintata Andreea in copilarie.

Povestea micii afaceri a inceput sa se scrie in 2010, cand Andreea si Razvan au realizat ca piata sapunurilor nu se ridica la nivelul asteptarilor pe care le aveau si au inceput sa faca pentru ei si prieteni. Apropiatii i-au indemnat, apoi, sa se mobilizeze sa fabrice si pentru vanzare. Asa ca au inceput sa puna bazele afacerii, care a evoluat „destul de incet, dar sigur”, dupa cum povestesc antreprenorii: „Incet, pentru ca toate retetele le-am repetat pana la perfectiune inainte de a le da drumul pe piata si sigur, pentru ca un client odata castigat nu s-a prea intamplat sa il mai pierdem”.

Aspectul unic al afacerii Endea este livrarea produselor pe bicicleta. In prezent, doar Razvan livreaza pe doua roti, dar in toamna au cumparat o bicicleta tandem pe care vor livra impreuna.

„Intotdeuna livram cu bicicleta. Tocmai in aceasta perioada incercam sa ne extindem acest serviciu si pe raza municipiului Cluj Napoca. In 2018 estimam ca am parcurs numai pentru livrarile din Oradea si Timisoara o distanta de aproximativ 2.000 de km. Daca am fi facut aceste livrari cu o masina mica cu emisii mici de CO2 am fi poluat atmosfera cu aproape 300 de kg de CO2. Ba mai mult, estimam ca in cei 8 ani de activitate am scutit planeta de o poluare de circa o tona si jumatate de CO2”, explica Razvan.

Inceputurile unei afaceri din provincie

Deschiderea afacerii, contractele si avizele de la Ministerul Sanatatii reprezinta o perioada in care lucrurile nu se legau: „Au fost toate un intreg calvar. Tin minte cum am pierdut, timp de 3 luni, nopti intregi doar studiind legislatia in domeniu. Dupa ce am inteles respectiva legislatie, am facut planul de atac si am demarat activitatea firmei. Mai greu a fost sa ne dam seama ce se cere de la noi, nu neaparat sa facem ceea ce se cerea”, povesteste Razvan.

Afacerea au inceput-o cu 100 de lei, bani cu care au cumparat ingrediente si un blender second hand. Cei doi fondatori nu pot cuantifica financiar investitiile realizate pana in prezent. „Cea mai mare investitie, insa, cred ca a fost timpul: chiar la inceput, cand nu ne ieseau cum voiam noi retetele, veneam rupti de la joburile noastre si ne prinde doua-trei dimineata incercand diverse retete de sapun”, povesteste Razvan.

De curand, Endea a accesat o linie de finantare din fonduri europene, in valoare de 40.000 de euro, pentru retehnologizarea atelierului, care implica achizitia unui mixer special pentru cosmetice si a unei biciclete noi.

Initial, Endea isi procura ingredientele din afara tarii, din Germania si Statele Unite. Cum in ultimii cinci-sase ani au aparut pe piata noi furnizori in care pot avea incredere, numarul de ingrediente importate s-a redus la jumatate. Produsele le fac in propriul atelier, aflat, luna aceasta, in curs de amenajare intr-un spatiu inchiriat foarte aprope de centrul pietonal din Oradea.

Produsele sunt expuse fizic in cateva centre mici din tara, dar nu au un statut permanent. In curand, insa, produsele vor fi expuse permanent la raft in primul magazin Zero Waste din tara, deschis la Oradea, cu ajutorul fondurilor europene, de catre una dintre prietenele fondatorilor.

Vanzarile in online si offline

Endea participa si la targuri, „pentru ca nimic nu poate inlocui relatia directa cu clientul”, argumenteaza Razvan. La inceput, mergeau chiar si pana la Bucuresti pentru diferite targuri, dar in ultimul timp au ramas doar la zona de vest unde ajung mai rapid si cu cheltuieli mai mici. „La targuri, vanzarile nu sunt neaparat spectaculoase. E o ocazie de a ne cunoaste personal clientii si de a atrage altii noi care apoi devin fideli produselor Endea. Vanzarile la un targ pot varia intre 100 de euro si 500 de euro”, precizeaza Razvan.

Astfel, nu este de mirare ca 99% din vanzarile Endea se realizeaza online, unde valoarea medie a unui bon este de 100 de lei. Pretul unui sapun variaza intre 15 si 21 de lei in functie de complexitatea si costul ingredientelor, avand o gama diversa de sapunuri, de la cele vegane 100% cu lavanda, sare de mare, uleiuri de nuci, menta, lapte de capra, la cele cu miere, propolis sau galbenele.

In 2018, vanzarile produselor Endea au fost de 20.000 de euro. Pentru 2019, cu toate fondurile din finantare investite, Endea estimeaza ca va avea vanzari in crestere, cuprinse intre 25.000 si 30.000 de euro. Anul acesta, Andreea si Razvan vor sa participe la cateva targuri internationale de profil, mai intai ca vizitatori, apoi ca expozanti. Cei doi vor sa se extinda si in Europa, printr-un magazin online dedicat pietei externe.

Munca de sarbatori

Sarbatorile sunt cea mai buna perioada pentru vanzari, asa ca Andreea si Razvan lucreaza de zor cu saptamani inainte pentru a-si face stocurile necesare si a evita aglomeratia si pregatirile pe ultima suta de metri. „In principiu, daca estimezi foarte bine stocurile din timp nu mai consumi foarte mult timp cu productia. Pregatirea si expedierea coletelor sau a campaniilor de marketing si consilierea clientilor sunt insa activitati care mananca destul de mult timp. Fiind insa o afacere de familie, nu putem aproxima timpul consumat, dar probabil cam la fel de mult ca intr-o luna cu vanzare medie, pentru ca ne-am pregatit din timp”, povesteste Razvan.

In perioada sarbatorilor de iarna din 2018, vanzarile s-au ridicat la 12.000 de lei (circa 2.500 de euro).

Pentru sarbatorile din martie, Endea si-a pregatit oferta: pachete cadou cu produse cosmetice naturale si sapunuri special create pentru primavara.

Sursa foto: Facebook Endea

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri