Path-Finder Corporate Finance a lansat Path2Capital, o platformă care își propune să creeze o punte de legătură intre companiile antreprenoriale aflate în faza de creștere și investitorii financiari. Pentru început platforma va promova companii din Romania care au potențial de a atrage un fond de investiții în structura actionariatului, în vederea accelerării creșterii sau întăririi poziției financiare.

“Este un moment propice pentru a lansa această platformă, având în vedere contextul dificil din piață și nevoia în creștere de capital. La sfârșitul anului trecut prognozam că vă urma o criză în piață financiară; iată că ne aflam într-o criză determinată de un factor neobișnuit, dar care are impact profund la nivel economic. Iar firmele antreprenoriale locale, mult mai vulnerabile prin natura lor, pot să deschidă acum noi uși spre variante de finanțare pe care poate că nu le-au cunoscut sau nu le-au luat anterior în considerare”, spune Ruxandra Pietreanu, managing director, Path-Finder Corporate Finance.

În segmentul tranzacțiilor cu fonduri de investiții, când se evaluează oportunitatea listării unei companii pe platformă, sunt avute în vedere aceleași criterii pe care le urmăresc fondurile: companiile să aibă un istoric de minim 2-3 ani, o cifră de afaceri de minim 500.000 Euro, produse sau servicii foarte bune, dorință și potențial de creștere și o echipă de management performantă.

Cum funcționează Path2Capital?

Pentru fiecare companie înregistrată pe platformă se realizează un scurt profil (teaser), care va fi apoi promovat către investitorii financiari cărora li se potrivește profilul respectiv. De regulă, fiecare fond de investiții are anumite criterii de investiție – țări și sectoare în care poate investi, sume minime și maxime, tip de tranzacție - de care se tine cont în realizarea matching-ului.

În plus, platforma nu se va limita doar la intermedierea tranzacțiilor, ci va pune accent pe educarea antreprenorilor și pe pregătirea companiilor înaintea intrării într-o tranzacție, precum și pe acordarea de servicii de consultanță pe tot parcursul procesului, astfel încât să se maximizeze șansele de închidere a tranzacțiilor demarate prin intermediul Path2Capital.

Path-Finder Corporate Finance este una dintre cele mai active companii independente de consultanță în domeniul fuziunilor și achizițiilor din România. În cei aproape 15 ani de activitate, compania a fost implicată în tranzacții diverse – achiziții de companii, atragere de capital, atragere de finanțări bancare, restructurări financiare – însumând peste 150 milioane euro.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Start Up »



Setari Cookie-uri