28 Martie 2011

Hotel medieval de 5 stele de 4 mil. euro, in Alba Iulia



O firma din Alba Iulia construieste in cladirea manutantei Cetatii Vauban din municipiu, imobil vechi de aproape 300 de ani, un hotel medieval de cinci stele, care va fi inaugurat in 1 mai, investitia ridicandu-se la peste patru milioane de euro, potrivit Mediafax.

Hotelul medieval este construit de compania Grup Corint, firma care a realizat cea mai mare parte a lucrarilor de restaurare din Cetatea Vauban din Alba Iulia si care a concesionat cladirea manutantei de la administratia locala, anunta Mediafax.

Managerul Grup Corint, Dan Sabau, a declarat ca hotelul va fi de cinci stele si va avea 36 de camere construite sub forma unor apartamente cu living si baie, toate de dimensiuni mari.

Sabau a spus ca hotelul este construit la etajul si mansarda cladirii manutantei si va avea un centru spa cu piscina, sauna, sali de fitness, dar si restaurante si sali de conferinte.

Potrivit sursei citate, constructorii au folosit materiale care recreeaza imaginea clasica a cladirii, iar camerele si baile au un sistem de aeraj natural.

Dan Sabau a afirmat ca hotelul medieval va fi dat in folosinta in 1 mai, iar investitia totala se ridica la aproximtiv 4,2 milioane de euro.

Sabau a spus ca, desi hotelul nu a fost dat in folosinta, firma are deja solicitari pentru cazare si organizarea unor evenimente business.

Manutanta este una dintre primele cladiri construite de austrieci in Cetatea Vauban din Alba Iulia, fiind situata in apropierea portii a treia a fortificatiei.

Cladirea a fost construita in secolul al XVIII-lea, in jurul anului 1714, dar pastreaza detalii arhitectonice anterioare acestui secol. Imobilul a fost construit ca depozit militar pentru armata Cetatii.



Citeste si