4 Iulie 2011

Un senator PSD si un fost prefect deschid un hotel de 5*. Investitie 18 mil. euro



Un hotel clasificat la cinci stele situat intr-un complex imobiliar intre Mamaia si Navodari a fost inaugurat in urma unei investitii de 15-18 milioane euro, ansamblul apartinand fostului prefect de Braila Mihai Manea si senatorului PSD Nicolae Moga.

Valoarea totala a investitiei in Complexul Marina Regia Residence este de 35 de milioane de euro, iar hotelul Arena Regia Hotel&Spa a costat 15 - 18 milioane euro, a declarat Manea, care ocupa si functia de director al hotelului, informeaza Mediafax.

Unitatea are 63 de camere si opt apartamente, cu un total de 144 de locuri de cazare, dispuse pe opt niveluri. Totodata, cladirea include doua restaurante, piscina interioara si exterioara, un centru spa si un centru de conferinte.

Complexul cuprinde doua hoteluri, 46 de vile, restaurante, baruri, piscine si o plaja privata.



Citeste si